Joi,
02.05.2024
Cer Senin
Acum
21°C

Hotarare "la minut": 133 de noi familii pentru Cartierul Tineretului. Vezi numele beneficiarilor

Pe ordinea de zi suplimentară a ședinței Consiliului local Sibiu de azi a apărut un proiect pentru aprobarea listei preliminare a solicitanților în vederea atribuirii de terenuri în folosință gratuită pentru construirea unei locuințe proprietate personală.
Pentru cele 125 de loturi de teren de care dispune Municipiul Sibiu, consilierii locali au adotat o listă de solicitanți eligibili care numără 133 de nume. Acestea au fost alese din cele 470 de dosare depuse.
După aprobarea acestei liste, în următoarele opt zile sunt așteptate eventualele contestații, al căror termen de soluționare este de șapte zile de la primirea acestora.
Tot în termen de opt zile de la adoptarea amintitei hotărâri, cei care se regăsesc pe liste sunt așteptați să își exprime ”în formă autentică” opțiunea de a accepta aceste terenuri sau de a aceptat închirierea unor locuințe din fondul locativ al municipiului Sibiu. ”Neexprimarea în formă autentică a opțiunii în termenul mai sus stabilit este considerată renunțare tacită la dreptul de a beneficia de teren în baza Legii 15/2003”.

”Lista finală a solicitanților care urmează să beneficieze de teren în baza Legii 15/2003 va fi stabilită în urma soluționării contestațiilor, a exprimării opțiunii între dreptul de a beneficia de prevederile Legii 15/2003 și locuință de către persoanele în cauză, și a unei eventuale trageri la sorți pentru ultimele poziții în caz de egalitate, care va fi anunțată ulterior”, se mai arată în hotărârea azi adoptată.

Lista completă a solicitanților selectați pentru terenurile disponibile în Cartierul Tineretului poate fi consultată aici
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 604

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

18 comentarii

Andreea

Acum 12 ani

Oare de ce din lista publicata lipsesc 2 pagini? 50 de persoane nu apar (pozitiile 45-94 nu exista).
Raspunde

BULĂ

Acum 12 ani

ooofff....si publicantiiiiiii astia....nu ti-au publicat lista cu numele sa umbli cu cheptul umflat in weekend de mandra ce esti ca ai primit teren sa faci casa pe pamant . rusine lor...rusinicaaa
Raspunde

Traian

Acum 12 ani

pai alea 2 pagini lipsesc, pentru ca, cel mai probabil sunt aranjate. M-am uitatpe lista publicata si tineri sunt numai de la 27 la 34 ani. Aia cu 24, 25 (ca mine) degeaba au depus dosarele.
Raspunde

Mihai

Acum 12 ani

Stie cineva care vor fi criteriile de impartire a parcelelor? Nu scrie nicaieri cine primeste 500 m sau cine primeste 250...
Raspunde

Marian

Acum 12 ani

Buna seara, Avand in vedere ca am depus vreo 2/3 dosare cu tot felu de rahaturi, ANL, pamanturi, etc, nici macar odata nu am primit nici macar cel mai mic raspuns fie el si superficial. Indeplindesc toate cerintele lor, mai putin varsta, eu zica ca sa le dea doar asa zisilor tineri de 35-40 de ani, ca noi de 26 de ani sa murim, ce draq ne trebuie noua, casa, locuinta, pamant... Traim in romania si astea sunt condiitile, nu mai bine plecam noi din ea ?! sa vedem de la cine mai mulge aceasta \"vaca\" numita stat laptele. Cu stima,
Raspunde

miau

Acum 12 ani

Da,criteriul principal e sa intervina cineva ptr.tine si sa te sustina,ce n-ai inteles??????
Raspunde

catalin

Acum 12 ani

pentru a subsemna la ceea ce scrie traian in comentariu si eu cred ca nu e corect ca pt o varsta mai mare sa primesti punctaj mai mare. ar trebui sa fie exact invers.
Raspunde

catalin

Acum 12 ani

si da, absolut nicaieri nu e mentionat modul in care se vor distribui parcelele.
Raspunde

un cititor

Acum 12 ani

Daca ati citit vreodata conditiile de acordare a punctelor ati fi observat ca daca ai 1, sau mai multi copii ai un punctaj in plus, si voi ca tineri de 26 de ani mai aveti timp pana la 35 sa primiti ceva de la stat. Si ptr oricine sa stiti ca nu am avut pile sau relatii ci pur si simplu am cumulat un puctaj mai bun ca am indeplinit mai multe criterii. Cel mai probabil ca se va afisa pe site-ul primariei ca persoanele care si-au vazut numele pe liste vor fi chemati sa isi traga la sorti parcela asa cum s-a intamplat si prima data cand s-au acordat terenurile gratuite.
Raspunde

Mihai

Acum 12 ani

Si crezi ca este corect sa traga la sorti persoane cu punctaje diferite? Tragerea la sorti se refera la cazul in care, pentru ocuparea ultimilor pozitii, exista persoane cu punctaje egale.
Raspunde

Marius Toma

Acum 12 ani

Daca vrei sa stii cum se impart parcelele intreaba-l pe domnul Vizante! Sau mai bine nu mai intreba pe nimeni...
Raspunde

Adry

Acum 11 ani

Terenurile se vor trage la sort in luna IUNIE si ce noroc ai ala va fi terenul tau sunt 3 parcele de 400 mp pe coltul strazii,2 de 300 mp iar restul de 268 mp cam asta am auzit de la primarie deci in luna iunie vom vedea ce parcele vom extrage
Raspunde

Viorel Ardelean

Acum 11 ani

Va fi un concurs de belit puIa la urs. Si va fi un concurs de anvergura , de belit ursu la puIa. Castigatorul isi va alege terenul.
Raspunde

Alexandra

Acum 11 ani

Am si eu o intrebare.Care ati primit teren ati confirmat ceva la primarie precum ca vreti terenul?Sau ati semnat ceva? Mie mi s-a spus ca lista finala inca nu este gata si la sf lunii se vor face distribuirea.Era vb de cele 8 zile in care sa te prezinti dar e valabila doar p cei care au primit si anl; sa vada care renunta la teren sau anl pt ca au primit 5 pers parca ambele..e adevarat? restul nu trebuia sa se prezinte in cele 8 zile?
Raspunde

alexia

Acum 11 ani

stie cineva ceva de cele 30 loturi noi aparute in cartierul tineretului? intra oare tot in cele 125 loturi disponibile sau alea nu au nici o treaba cu asta....ptr ca sunt terenuri mult mai mari...
Raspunde

raul

Acum 11 ani

cine stie cand se afiseaza odata lista finala? ca deja a trecut o luna....
Raspunde

coco

Acum 11 ani

Intreb si eu la fel ca si alexandra dak ati confirmat ceva cei care ati primit pamantul,ca eu sunt in aceasi situatie dar nu am confirmat nimic,am inteles ca doar cei care au primit si ANL,asa este?Si dak stiti cat mai dureaza sau care e procedura ca deocamdata nu zice nimeni nimic
Raspunde

cristina

Acum 11 ani

repartizarea loturilor se va face pe data de 1 august la teatrul gong tinem pumnii sa fie bine pentru toata lumea !!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus