Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Romania nu mai are bani: zero lei pentru Sibiu – Medias

Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră (după șantierul autostrăzilor) din județul Sibiu este reabilitarea DN14 Sibiu – Mediaș – Sighișoara. Cu o investiție necesară de 200 de milioane de lei, șantierul a fost deschis anul trecut, banii venind oricum cu țârâita. Anul acesta, nu mai vin deloc, anunță oficial CNADNR. Mai grav este că, potrivit unui răspuns al Companiei, din lipsă de fonduri au fost oprite șantierele reabilitării a peste 900 de km de drumuri naționale din România. Primarul Mediașului, a cărui șosea principală urma să fie reabilitată în acest proiect, se gândește să închidă orașul pentru traficul de tranzit. Care, de vrea să treacă, să plătească o taxă.

Proiectul reabilitării a 79,5 km cât măsoară DN14 este, oricum, un proiect întârziat. Primul termen de finalizare, februarie 2013, a fost urmat de cel din septembrie anul acesta. Luna aceasta a devenit evident că nici aceste termen nu va putea fi respectat. ”În cadrul contractului 6R15, reabilitare DN14, Sibiu – Mediaș – Sighișoara, bugetul alocat pentru execuția lucrărilor în anul 2013 este 0 (zero – n.r.). Plățile efectuate până acum în cadrul contractului mai sus menționat sunt în valoare de 24,6 milioane de lei, cu TVA”, a răspuns Mircea Pop, directorul general interimar al Companiei naționale pentru autostrăzi și drumuri naționale din România la solicitarea Turnul Sfatului.
La întrebările legate de prelungirea termenelor, de momentul aproximat pentru reluarea finanțării, directorul Mircea Pop nu a răspuns. Surse neoficiale din preajma Companiei au declarat pentru Turnul Sfatului că această situație se datorează lipsei de fonduri la nivel guvernamental. În contextul obligațiilor financiare ale țării către organismele financiare internaționale (FMI, Banca Mondială) și în condițiile unor previziuni economice nu din cele mai fericite, autoritățile centrale au luat decizia de a mai aloca fonduri doar pentru proiectele autostrăzilor. Unde, pe lângă cota de cofinanțare de 85% plătită de UE, Guvernul mai trebuie să aloce diferența de 15 procente.
Reabilitarea DN14 este un proiect a cărui finanțare era asigurată dintr-un împrumut de la Banca Europeană de Investiții și din bugetul României.

Plățile au încetat demult

Proiectarea și execuția reabilitării DN14 a fost încredințată de către CNADNR companiei austriece Strabag AG. Acestora, arată conducerea Companiei, le-au fost plătiți 24,6 milioane de lei, cu tot cu TVA. Asta, în condițiile în care din acești bani, 18 milioane de lei a reprezentat doar avansul acordat la începerea lucrărilor. Cifrele oficiale arată că avansul șantierului este undeva la 70 de procente. Iar facturile restante, sunt de ordinul zecilor de milioane. Conducerea Strabag AG de la Sibiu a refuzat să facă declarații oficiale, pe care le-a lăsat pe seama autorităților române. Turnul Sfatului a aflat, însă, că cei de la CNADNR au primit de la Strabag facturi acceptate la plată de peste 84 de milioane de lei. Deci rezultă, deja, o datorie de aproape 60 de milioane de lei. La care se vor strânge și altele, pe măsură ce lucrările efectuate de Strabag până acum vor fi verificate și, mai apoi, facturate.

Se oprește șantierul?

Vestea alocațiilor financiare de zero lei pe 2013 a venit la începutul lui martie. De atunci și până acum, lucrările pe DN14 au fost demarate timid. În acest moment, conducerea Strabag negociază cu reprezentanții CNADNR rezolvarea situației. Constructorii ar fi dispuși să termine lucrările pe banii lor, urmând să fie plătiți de Companie într-un viitor negociat. Constructorii solicită, însă, și plata unor dobânzi pe sumele respective, până la achitarea lor. Situație care este greu de crezut că va fi acceptată de autoritățile române. În aceste condiții, cel mai probabil că lucrările la DN14 nu vor mai fi reîncepute în acest an.

Cât de gravă e situația? Foarte gravă!

Din lipsă de fonduri, CNADNR a alocat zero lei nu numai pentru șantierul modernizării DN14. Datele transmise oficial ziarului Turnul Sfatului arată că, pe anul acesta, CNADNR a oprit plățile în 16 contracte de reabilitare a drumurilor naționale pe o lungime totală de 908 kilometri. Valoarea totală a acestor proiecte depășește 1,6 miliarde de lei, fără TVA. Șantierele lăsate fără bani anul acesta au stadii de execuție cuprinse între zero și 83%.
Au fost alocați zero lei, în urma adoptării bugetului de stat pe 2013, pentru lucrările de reabilitare ale DN76 (Brad – Ionești – Beiuș – Oradea, împărțit în cinci loturi), DN56 (Craiova – Calafat, două loturi), DN79 (Arad - Oradea), DN1C (Baia Mare - Halmeu), DN19 (Satu Mare - Livada), DN1H (Zalău - Răstoci), DN18 (Baia Mare – Sighetul Marmației – Moisei - Iacobeni), DN15 (Târgu Mureș - Reghin), DN24 (Crașna - Iași).
Mai mult, lipsa acută de fonduri a dus și la zero alocații financiare pentru alte 44 de șantiere din cadrul proiectului de eliminare a efectelor inundațiilor și măsuri de prevenire a lor. Aceste lucrări au rolul de a reface poduri, de a consolida drumuri și versanți în toată țara. Dar nu anul acesta, când alocațiile financiare sunt zero.

Mediașul, lăsat în tranșee. Se pune taxă de intrare

Primarul Mediașului, Teodor Neamțu, se arăta foarte fericit cu doi ani în urmă de faptul că lucrările la DN14 includ și străzi din orașul său, în lungime de aproape opt kilometri, pe care circulă traficul de tranzit. Străzile respective au fost trecute în administrarea CNADNR pentru a putea fi făcute lucrările de reabilitare. În paralel, asfaltul pe aceste străzi a fost aprig spart, în cadrul proiectului de reabilitare a rețelelor de apă și canal din oraș. ”Ne-am grăbit să terminăm aceste lucrări, astfel că atunci când vine reabilitarea să nu mai spargem noi apoi. Nici nu știam de această situație cu zero lei alocații financiare, nu ne-a informat nimeni. Ce-o să facem? Probabil că vom pune o taxă de tranzit. 60% din mașinile care circulă prin oraș fac parte din traficul de tranzit și nu mi se pare normal să plătească medieșenii pentru ceea ce ar trebui să achite CNADNR”, a declarat primarul Teodor Neamțu.
Reabilitarea DN14 includea și refacerea carosabilului, a rigolelor și trotuarelor din toate localitățile traversate de acest drum.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

24 comentarii

BBG

Acum 10 ani

Bine ca sunt bani ptr excursile guvernantilor....
Raspunde

Ion

Acum 10 ani

Oare cei de la CNADR si guvernantii isi merita urarea din Psalmul 109: 6 -15 ?
Raspunde

Ilie

Acum 10 ani

Nu am vazut in niciun oras din Romania , strazi mai proaste ca in Medias. Mediasul pare un oras bombardat intr-unul din cele doua razboaie mondiale
Raspunde

bravo

Acum 10 ani

de acea au facut transee ca repara , reabiliteaza alti , au lucrat in prostie ,pamint aruncat peste conducte , acum sa vezi miting ,in medias. dar cei 500.000 euroi furati din sos sib. -med. Deja au alt traseu al soselei . vedeti cine a cumparat teren pe viitorul traseu . acolo este blatul .
Raspunde

Fănel I.

Acum 10 ani

Acesta este un alt motiv foarte serios pentru mutarea Romgazului la Bucuresti.
Raspunde

sibian

Acum 10 ani

mai bine investeste statul in deltaplane ca e mai ieftin decat km de drum..si uite asa am rezolvat problema:-)))))
Raspunde

brrrrrrrrrrr

Acum 10 ani

ha ha...bravo ardeleni...bine vo trag miticii....inca un motiv pt autonomie...poate incet ineet va trezitzi din somnul cel de moarte...
Raspunde

Sadomasochisti

Acum 10 ani

Romanii, dupa prostia imensa cu votul dat uslasilor,stau si inghit acuma fara sa cracneasca toate mizeriile. Si acesta-i numai inceputul,garantez !
Raspunde

Speriatilor!!!

Acum 10 ani

Nu va fie frica Cindrea o sa zica...Rezolv eu. In 2033 , daca nu ma incompatibilizeaza basistii.
Raspunde

mari proecte

Acum 10 ani

ati vrut mari proecte le avem acum asteptati 3 ani trec repede si cind votati votati cu capu nu cu matu
Raspunde

@ mari \"proecte\"

Acum 10 ani

Ba boule: proIecte, nu \"proEcte\", naiba sa te ia! Toata lumea iti spune sa nu mai comentezi ca faci Sibiul de ras, dar degeaba. Cred ca esti o lifta brasoveana infiltrata la Sibiu ca sa faci orasul de rahat... o fi si asta o tactica, nu?
Raspunde

Syby

Acum 10 ani

Următorul proiect Rampa de gunoi care la preluat proiectatii Finaria se va bloca .Bucurestenii care vor venii deja au dificultati ,de ce nu se aleg firmele locale .
Raspunde

Ion

Acum 10 ani

Or fi trimiși cu dedicate Bucurestenii ca si aia de la Strabag .acestia invocând furturi ca sa le facă loc la cei de la Trans Bitum intrati pe Google si vedeți cine simt ?
Raspunde

siby

Acum 10 ani

Cred ca se pregateste transferul drumurilor nationale la consiliile judetene si municipale! Poate este o solutie mai buna dar ar trebui ca si toate taxele colectate de CNADR sa fie deasemenea incasate de aceste institutii. Greu dar nu imposibil! In Germania de exemplu, reabilitarea si intretinerea drumurilor (autostrazi sau nationale) este responsabilitatea primariilor din zona si se pare ca si fata taxa de drum (care nu exista in Germania) rezultatele sunt bune! OARE LA NOI MERGE????
Raspunde

@14.

Acum 10 ani

Siby, in Germania Bundesautobahnen si Bundesstraßen (autostrazi respectiv drumuri nationale) sunt intretinute de Berlin. Landstraßen sunt ale landurilor (Bavaria, Baden- Württemberg etc.) Kreisstraßen (drumuri \"judetene\" sau regionale) sund ale regiunilor. De ce vorbesti, daca nu sti?
Raspunde

Dan

Acum 10 ani

Din păcate, deşi taxarea este normală ea nu se poate realiza pentru-că primăria a cedat administrarea străzilor respective C.N.A.D.N.R.-ului.
Raspunde

mihai

Acum 10 ani

Ce treaba are oprirea acestei investitii cu dorinta de autonomie? Foarte multe proiecte au fost oprite si in alte parti ale tarii, nu numai in ardeal. Asa ne trebuie daca am votat cum am votat in duminica orbului. Am avut sperante mult mai mari de la ardeleni atunci, dar din pacate se pare ca si aici micii si berea au castigat.
Raspunde

Minister

Acum 10 ani

Oare bani pentru Ministerul Marilor Proiecte sunt?
Raspunde

Flavius

Acum 10 ani

Bine ca in 2013 s-au dat 71 de milioane de euro pt biserici dar drumul spre biserica nu e... sa fim sinceri.. nu se astepta nimeni sa fie acest proiect finalizat cu succes....
Raspunde

Daniel

Acum 10 ani

Pt catedrala mantuiri neamului au gasit bani cat pt 300 de km autostrada dar pt ce realmente n-e doare nu sunt e de \"noaptea minti\" ca la noi la nimeni (Oare chiar asa de prosti suntem????)
Raspunde

brrrrrrrrrrrrrrrr

Acum 10 ani

bv pinochio......opreste autostrada,drumul spre medias...muta romgazul la targul lui bucur.....tot ce poti sa faci contra ardelenilor..bn macar k esti sincer si aratzi fatza pereversa a miticilor.DESTEAPTATE ARDEAL din asuprirea cea de moarte
Raspunde

K.Samuel

Acum 10 ani

Ce ne mai place cu USL... Voi realizati ca din cand au venit la putere nu au facut mai nimic? In cel mai bun caz au continuat proiectele PDL-ului si au vorbit despre proiecte mari si foarte mari.

Incercati sa fiti obiectiv si aduceti-va aminte de perioada in care era PDL-ul la putere si se desfasurau proiecte de infrastructura. Cand a plecat PDL-ul de la putere, autostrada Sibiu - Orastie era in grafic, la fel si Sibiu - Medias. Cum au plecat de la putere, s-a pus frana la mai tot. Dar gargara despre proiecte mari nu inceteaza.

A trecut un an si USL-ul nu a finalizat nici un km de autostrada iar proiectele in desfasurare merg incet, sau iata, stagneaza.
Raspunde

K.Samuel

Acum 10 ani

Apropo! Cand era PDL-ul la putere USL-ul racnea si spunea ca nu se face destul, ca s-ar putea mai mult doar ca se fura banii de catre clientela PDL-ului. Acum ca au venit la putere si nu se face nimic sa presupunem ca fura cat clientela PDL-ului, cat si banii care PDL-ul ii baga in infrastructura? Asta in conditiile in care am avut crestele economica si taierile dureroase au fost deja facute de PDL.
Raspunde

nicu medias

Acum 10 ani

pai merita astia ceva|???? NU LE E RUSINE SA LASE LUCRARILE ASA DE IZBLEISTE?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus