Este bine sa stim

02 Iulie 2013 10:22

Îngăduiţi, vă rog, ca să semnalăm câteva aspecte nepotrivite întâlnite în viaţa credincioşilor creştini, pe care este bine să le ştim, deoarece, nu-i aşa, „din greşeli învaţă omul”. Este vorba de câteva amănunte pe care noi, creştinii ortodocşi, suntem datori a le cunoaşte, pentru că ele fac parte integrantă din viaţa cea trăită în ograda lui Dumnezeu. Mă voi referi aici la câteva greşeli pe care am observat că se fac în sfânta biserică şi în afara ei, desigur, credem că dintr-o regretabilă necunoştinţă. Şi tocmai de aceea am decis să le prezentăm, într-o ordine aleatorie, apoi la finalul unor aspecte tratate să tragem şi concluziile îndreptătoare.

1) Referitor la pomelnice:

- Citind în timpul sfintelor slujbe pomelnicele credincioşilor, am găsit, împreună cu fraţii mei întru slujire, prescurtări ale numelui Dumnezeu prin D-zeu sau d-zeu. Apoi prescurtări ale numelor de persoane precum Paraschiva prin P-va sau Para-va; Gheorghe prin Ghe sau G-ghe; Dumitru prin D-tru; şi alte prescurtări asemănătoare.

- Apoi am găsit pomelnice scrise în grabă, în care nu reuşeam să descifrăm cum se numeşte persoana, mai mult intuiam.

- Alte pomelnice aveau scris Ion-3, Vasile-2; Maria-5, probabil însemnând că acele nume trebuie să se citească de atâtea ori, 3, 2 sau 5, după numărul care este indicat.

Ce e de făcut: Trebuie să ştim că numele lui Dumnezeu nu se scrie oricum, mai ales atunci când îi cerem în pomelnice să ne ajute să scăpăm de boli, necazuri, duşmani, patimi şi altele asemenea. La vechii evrei, cuvântul IAHVE sau Iehova este numele propriu al lui Dumnezeu (în limba ebraică Yahveh=Eu sunt cel ce sunt). Este un cuvânt pe care evreii îl considerau mult prea sacru pentru a fi pronunţat. Atunci, se pune problema, avem noi dreptul să Îl prescurtăm? E adevărat că studenţii sau cei care fac transcrieri Îl mai prescurtează pentru a scrie mai repede, în notiţele lor, dar aici este vorba de o cerere către Dumnezeu-Tatăl nostru, Creatorul lumii şi se cuvine să avem RESPECT faţă de Cel ce ne-a dat viaţă, nu-i aşa? Nu despre această îndrăzneală în a micşora Numele Lui ne referim noi când Îl rugăm la Sfânta Liturghie, înainte de a rosti cu toţii rugăciunea „Tatăl nostru”: „şi ne învredniceşte pe noi, Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a Te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tată, şi a zice...” Înţelegeţi? Numele divine totdeauna se scriu cu majuscule, tocmai pentru că trebuie să ne manifestăm respectul faţă de Ele. Se pot prescurta, excepţional, doar atunci când ne referim la un sfânt anume şi notăm „Sf.” (exemplu: Sf. Dumitru în loc de Sfântul Dumitru). Fac o paranteză aici pentru a mă referi la explicarea unor prescurtări pe care le găsim trecute în calendare:

- Sf. = Sfântul;

- Sf. Cuv. = Sfântul Cuvios (adică cel care a fost monah);

- Sf. Ier. = Sfântul Ierarh (episcop, mitropolit sau patriarh);

- Sf. Mc. sau Sf. Muc. = Sfântul Mucenic (cel care a murit ca martir);

- Sf. M. Mc. = Sfântul Mare Mucenic;

- Sf. Ap. = Sfântul Apostol;

- Sf. Sfinţit sau Sf. Sf. = Sfântul Sfinţit (adică cel ce aparţinea clerului, era diacon, preot sau ierarh;

Apoi, din respect atât pentru Dumnezeu, cât şi pentru cei pentru care ne rugăm şi îi trecem pe pomelnice, trebuie să le scriem numele complet, cel primit de aceştia la Sfântul Botez şi îngăduit de Dumnezeu, că aşa ne ştie El. Chiar şi dacă cel pomenit are mai multe prenume (ca de exemplu Sara Ioana Maria). Să nu ne mirăm dacă nu ne vor fi primite rugăciunile şi nu se rezolvă cererile pe care le scriem pentru aceste nume prescurtate. Unii mai trec pe pomelnice sub forma aceasta, ca: Ion 3, Maria 5, şi nu Ion, Ion, Ion, Maria, Maria, Maria, Maria, Maria, ori din lipsă de timp, ori de hârtie, ori din comoditate. Se cade însă să fim serioşi, să abordăm relaţia noastră cu Dumnezeu la modul cel mai important, căci este vital. Dumnezeu nu doreşte să fie desconsiderat prin nicio formulă greşită de adresare. El ne-a făcut întregi, după chipul şi asemănarea Lui, nu cu jumătăţi de măsură, aşadar, are pretenţii similare de la noi.

2) Referitor la modul de adresare către persoanele ce aparţin clerului: diaconi, preoţi, episcopi, mitropoliţi şi patriarhi:

- Către preoţii sau diaconii de mir, ne adresăm cu formula: „Preacucernice Părinte

Diacon” sau, pentru preot - „Preacucernice Părinte” apoi îi rostim prenumele sau numele, sau ne putem adresa şi cu „Sfinţia voastră” sau „Sfinţite Părinte”, nicidecum „Sfinte Părinte” deoarece nu este sfânt în viaţă, ci doar sfinţit la hirotonire. Către cei ce sunt monahi, adică au îmbrăcat haina călugărească ne adresăm cu formula: „Prea Cuvioase Părinte” apoi îi rostim numele pe care acesta l-a primit la călugărie. Şi preoţilor de mir şi călugărilor le putem săruta mâna dreaptă sau şi cea stângă (ierarhilor) după harul primit de fiecare dintre aceştia de la Dumnezeu când au fost hirotoniţi. Când sărutăm mâna dreaptă a preotului, înţelegem că sărutăm mâna celui care de la care primim Sfânta Împărtăşanie, adică Sfântul Trup şi Sânge al Domnului Iisus Hristos. Este Mâna lui Hristos, prelungită doar prin persoana celui investit să o facă. De la preoţi şi ierarhi putem primi şi binecuvântare, ce vine de la Dumnezeu, prin mâna lor, rugându-i: „binecuvântaţi” sau „blagosloviţi”, plecându-ne cu smerenie capetele, iar aceştia ne ating pe creştet însemnându-ne cu semnul sfintei cruci. Termenul de „popă”, sau „popa cutare”, este un termen mai vechi, ce nu ar trebui să mai fie folosit în exprimări sau expresii, deoarece el s-a înlocuit în timp cu termenul de „părinte”, înţelegând prin aceasta că preotul este un părinte duhovnicesc pentru credincioşi. Există şi o altă interpretare, unii definesc preotul ca fiind un slujitor prin vocaţie, ce a urmat teologia din convingere, slujeşte cu dragoste, fără a face diferenţe între oameni, nu uită că este slujitor al Domnului purtându-se ca atare în orice împrejurare, scopul este de a aduce cât mai mulţi pe calea lui Dumnezeu, predică din propria lui viaţă pe Hristos, vorbind din inimă ceea ce el însuşi crede şi trăieşte. Iar popa e definit ca slujitorul prin circumstanţe, a urmat teologia din interes, socoteşte preoţia ca un job ca oricare altul, predică numai din cărţi şi tratate teologice, idei citite, nu trăite, etc. Trebuie să se ştie însă că, slujbele săvârşite după tipic sunt valide, indiferent dacă slujitorul e „preot” sau „popă”. La judecată însă, fiecare va da socoteală pentru ceea ce a făcut şi ce ar fi trebuit să facă, după hirotonire. Apoi către un preot sau un ierarh ne adresăm cu formulele de mai sus, şi mai puţin cu formula „Doamne ajută”. Cu această formulă se salută doar mirenii între ei.

- Către un episcop ne adresăm cu formula: „Preasfinţite Părinte Episcop” putem

adăuga facultativ şi numele pe care l-a primit la hirotonire, sau simplu „Preasfinţia voastră”. Sau când ne referim despre acesta, într-un oarecare referire, folosim formula ”Preasfinţiei Sale”. Nici aici nu se foloseşte formula „Preasfinte...”

- Către un mitropolit ne adresăm cu formula: „Preasfinţite Părinte Mitropolit” apoi

putem adăuga, facultativ, şi numele pe care l-a primit la hirotonirea în treapta arhieriei, sau simplu „Înaltpreasfinţia voastră”. Sau când ne referim despre acesta, într-un anumit context, folosim formula ”Preasfinţiei Sale”. Nici în acest caz nu se foloseşte formula ”Înaltpreasfinte...”

- Către un patriarh ne adresăm cu formula: „Preafericite Părinte Patriarh” apoi

putem adăuga, facultativ, şi numele pe care l-a primit la hirotonirea în treapta arhieriei, sau simplu „Preafericirea voastră”.

Astfel, ne arătăm respectul atât faţă de Dumnezeu cât şi faţă de slujitorii Lui, prin aceasta respectându-ne de fapt propriile noastre persoane. Căci poruncă divină este: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeu tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. (Ev. Luca 10, 27)

3)Referitor la anumite gesturi, venite din superstiţie, din obiceiuri mai vechi ale oamenilor, preluate de la unii care se cred creştini dar nu se manifestă ca adevăraţi, smeriţi creştini, şi astfel nu aduc cinste religiei noastre milenare. Mă refer aici la gestul unora de a scuipa, în jos sau înainte, sau de a mima aceasta, atunci când întâlnesc un preot, mai ales când acesta este îmbrăcat în reverendă, crezând: sau că nu le poartă noroc, sau că nu le va merge bine, că e de rău. Sau alţii se ating cu mâna, în locuri intime, mai ales bărbaţii, imediat ce văd un preot, sperând, copilăreşte, că anumite potenţe nu-i vor părăsi în viitor. Aşa se mai distrează diavolul văzând unele ca acestea... Cât de frumos ar fi putut saluta ei, după modelul de mai sus, nu-i aşa, chiar cerând binecuvântare de la preoţi şi primind în dar de la Bunul Dumnezeu ceea ce cer. Dar ei se comportă exact invers de cum ar trebui să o facă. Trebuie să ştim că Dumnezeu nu răspunde prostioarelor noastre, nu împlineşte orice cere fiecare la modul necuviincios. Vrea ca cei pe care I-a creat să dea dovadă de oarece seriozitate, de respect, de înţelepciune şi de maturitate în tot ceea ce zic şi fac. Şi apoi, logic gândit, cum să îţi meargă rău când întâlneşti un slujitor al Binelui care în rugăciunile pe care este îndatorat să le facă se roagă pentru toţi oamenii, spre exemplu: „Încă ne rugăm pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru conducătorii ţării noastre, pentru mai marii oraşelor şi ai satelor şi pentru iubitoarea de Hristos armată a ţării”?

Continuarea săptămâna viitoare

Preot Liviu Anghel, Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena III” din Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi