Duminică,
19.05.2024
Cer Senin
Acum
17°C

Primaria INTERZICE vanzarea de bilete la evenimentele din centrul Sibiului. MMA nu mai e dorit

Organizatorii de evenimentele culturale nu vor mai putea vinde bilete pentru Piața Mare și Piața Mică. Prevederea este inclusă în ghidul de finanțare a agendei culturale Sibiu 2014 și a fost cerută de primarul Klaus Johannis. Acesta spune că motivul acestei decizii ține de ”gardurile” care împart sibienii și turiștii în două: cei care participă la evenimente înăuntru sau în afara gardurilor.
Printre evenimente culturale cofinanțate de Consiliul Local Sibiu și la care, până acum, se vindeau bilete se numără ARTmania,  TIFF, Media Music Awards. Pentru acesta din urmă, de altfel, Johannis a anunțat că nici nu mai este agreat.
”Am solicitat reevaluarea regulamentului, dar nu fiindcă nu vreau să se mai vândă bilete. Eu nu vreau să mai văd garduri în Piața Mare, fiindcă nu mi se pare normal să existe două categorii de sibieni acolo unde noi finanțăm evenimentul: unii care stau înăuntru, pe scaune și la mese, și alții care stau în afară și se uită peste gard. Nu mai accept ideea de garduri despărțitoare în piețele publice. Am rugat colegele și colegii să reevalueze situația”, a declarat azi primarul Klaus Johannis.

Evenimentele cu bilete, în alte spații

Cei care vor dori să organizeze evenimente cu vânzare de bilete, indiferent că au proiectele înscrise sau nu pe agenda culturală a orașului, trebuie să aleagă alte spații. ”Eu înțeleg foarte bine că se vând bilete pentru spectacole organizate într-o sală închisă, într-o arenă închisă, într-un spațiu delimitat fizic. Nu doresc să existe acest fenomen în spațiile deschise accesibile oricărui sibian. Aceste manifestări care au funcționat până acum cu vânzare de bilete ori vor renunța la bilete ori vor merge în spații unde acest lucru este ușor de realizat: o sală închisă, un stadion de fotbal sau alte locuri. Dar nu vor mai exista evenimente cu gard în spațiile publice”, susține primarul. Decizia lui nu are nicio legătură cu prețurile practicate, a mai continuat Johannis. ”Nu am nicio treabă cu veniturile. Ei au vândut bilete ca să se finanțeze, fiindcă ceea ce le-am dat noi nu a fost suficient, asta am înțeles. Dar pentru asta nu e nevoie să vină în Piața Mare, pot merge pe stadion, de exemplu. Este o chestiune de principiu, nu am legat-o nici de prețul biletelor, nici de valoarea biletelor, ci nu mai doresc să am în spațiile publice două feluri de sibieni: unii care intră pe bani și alții care stau afară, lângă gard”.

Noi nu facem  aceste manifestări pentru a avea numai un eveniment, ci pentru a face Sibiul atractiv. Mie mi se pare că s-a mers prea departe cu gardurile, care au făcut Sibiul neatractiv”, primarul Klaus Johannis


Comparația Johannis  - spectator care ronțăie semințe

Faptul că toate evenimentele din centru vor avea acces liber creşte riscul expunerii acestor proiecte unor categorii de public nepotrivite, mai admite primarul. "Da, la un concert de muzică clasică se poate trezi (organizatorul) și cu oameni care mănâncă semințe. Ăsta este riscul unor manifestări în spațiul public. Dar și sibianul care ronțăie semințe are în spațiul public exact aceleași drepturi ca și unul ca mine, care vine cu cravată și nu ronțăie semințe. Nu văd care e diferența esențială, nu comportamentală, între un sibian cu cravată și unul care ronțăie semințe. Și unul și altul își plătește impozitul, are dreptul să vină în Piața Mare, să caște ochii și urechile",

Problema sponsorilor

Odată interzise biletele în Piaţa Mare şi Piaţa Mică, operatorii culturali afectaţi de aceste modificări vor putea solicita, în principiu, o susţinere financiară mai consistentă. Însă primarul spune că acest sprijin financiar nu va acoperi sumele strânse până acum din bilete. "După părerea mea, foarte mulți organizatori au lăsat-o cam moale cu căutat sponsori. Toți vin la Primărie, primesc banii, super, mai iau câte un sponsor care le scrie în ziar, mai pun un afiș și gata. Or, nu asta înseamnă sponsori. Sponsori înseamnă să vină efectiv cu bani să susțină evenimentul. Părerea mea total subiectivă este că nu s-au mai prea agitat să caute sponsori fiindcă s-au obișnuit că noi finanțăm cam tot".

Controale contabile mai detaliate

Johannis mai anunţă că printre modificările importante aduse agendei culturale intră şi verificarea modului în care au fost cheltuiţi bani din proiectele culturale. "Introducem un control contabil foarte precis, pentru toate evenimentele. Dacă evenimentul nu poate face dovada că a adus ceva rezonabil din sponsorizări și din alte surse, atunci evenimentul se va termina brusc în acel an. N-au fost niciun fel de probleme, dar eu am solicitat un control mult mai detaliat și mai exact, fiindcă aici vorbim de bani publici. Toți vin cu promisiuni că aduc sponsorizări nemaipomenite și când stăm să vedem la urmă nu mai sunt date chiar atât de detaliate. De acum vor fi extrem de detaliate".

ARTmania – organizatori buni. MMA poate să plece

În conferinţa de presă de azi, Klaus Johannis a şi făcut câteva referiri punctuale la evenimentele ce vor fi afectate de schimbarea politicii în domeniul cultural. "ARTmania are un public constant și solid în Sibiu, nu cred că pleacă. Pentru ARTmania nici nu îmi fac probleme, ei sunt printre organizatorii care au lucrat cel mai bine, au venit și cu cofinanțări și cu organizare bună, deci pentru ei chiar nu îmi fac probleme. Sunt alții, mai spre sfârșitul verii, care au venit cu loje VIP impresionante şi care, probabil, nu vor mai veni. Și bine fac". Întrebat dacă este vorba de Media Music Awards, Johannis a răspuns afirmativ. ”De exemplu. Este chiar ok dacă ei nu mai vin”, a spus primarul despre evenimentul care a avut câteva lacune în relaţia cu presa.

"Mi-am permis să gândesc cu capul propriu, aşa, stând și analizând ce s-a întâmplat anul acesta, cu bune și cu rele. Cineva ar face bine să aplice un principiu de egalitate pentru sibieni în spațiul public. În această decizie nu mă răzgândesc", primarul Klaus Johannis



Planul B: Primăria organizează evenimentele

Stadionul, Sala Thalia, fostul Arsenal din Pădurea Dumbrava sunt spaţii care vor putea fi folosite în viitor de către operatorii culturali care doresc să aibă evenimente la care accesul se face pe bază de bilete. "Pentru cei care vor să vândă în continuare bilete avem stadionul, unde crește degeaba iarba, cum se spune".
Însă dacă aceste spaţii nu vor fi folosite, iar agenda culturală a Sibiului va deveni "mai subţire", primarul spune că există şi un plan B. " În cazul în care observăm că rămânem cu foarte puține evenimente, le vom organiza noi. Este posibil să organizăm evenimente publice pentru a menține mișcarea în Piața Mare. Vorbesc la modul general, dacă vedem că rămân vara două weekend-uri libere putem organiza noi un concert, un spectacol și așa mai departe. Evident, cu totul altele decât evenimentele care pleacă".

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

59 comentarii

alzara

Acum 10 ani

F.B.
Raspunde

Cetățean de Sibiu

Acum 10 ani

Meh, nu prea aș vrea să plece MMA, dar vom vedea ce se va întâmpla.
Raspunde

Cetățean de Sibiu

Acum 10 ani

În rest, ok decizia.
Raspunde

radonne

Acum 10 ani

foarte bine.sper sa nu mai vad festivale gen mma unde sa vina toate petardele sa se dea in stamba
Raspunde

ZF

Acum 10 ani

uite cu ce-si pierde sasalau asta timpul ! Noi nu mai avem strazi pe care sa circulam,spitalul e vai mama lui,tencuiala caselor de pe centru cade,stadionul are maracini,sportul exista din parti,in zoo la animale se vad oasele....si el are timp sa reflecteze la evenimentele de peste vara ! Pai numai eu am cunoscut vreo 8 insi din alte orase care au venit pentru MMA special ! Plus cei care vin pentru tiff si artmania ! la evenimenste SE PLATESTE BILET ! Doar la cele second hand sustinute de primarie gen mare concert ricky dandel nu se plateste !
Raspunde

mihai

Acum 10 ani

sibiul are aura unui oras cultural.. ei bine, mma nu este un eveniment cultural din nici un punct de vedere.. poate unul comercial, dar nimic mai mult.
Raspunde

justme

Acum 10 ani

in afara de FITS , TIFF, Artmania, MMA si festivalul ala de muzica din piata mica si sibiu sands toate au fost patetice,jalnice si fara spectatori ! Ghici ce? La 4 din cele 6 evenimente bune sep lateste bilet !
Raspunde

justme

Acum 10 ani

@mihai....bine ma,acum nu condamna pe altii ca nu asculta ce muzica asculti tu ! Au fost premiile muzicale romanesti....cu tot ce vezi tu la tv. Ca tie nu-ti place e partea 2 . Daca e s-o iei asa ce au cultural grohaielile de la artmania? dar pentru asta toate festivalurile de muzica trebuie bagate in aceeasi oala !
Raspunde

ToTo

Acum 10 ani

Foarte bine domu` primar, aveti dreptate si m bucur ca va simt din nou langa noi... cei pe care trebuie sa ii reprezentati. Nu de alta dar de vreo 3 -4 ani ati fost cam absent, am crezut ca ati emigrat.
Raspunde

Aritmetica simpla:

Acum 10 ani

Teorema lui Werner: - Evenimentele jalnice organizate de primarie pe bani multi din bugetul pubic si la care se duc doar copiii, pensionarii si cei de pe sate = OK - Evenimentele de pe urma carora si altii ar putea face un ban si in consecinte oferi ceva de calitate = NOT(OK). Cum OK <> NOT (OK) => Teorema demonstrata... hai carati-va dreq\' si nu mai comentati
Raspunde

george

Acum 10 ani

MMA oricum e o manelareala!
Raspunde

festivalier

Acum 10 ani

Soarta MMA-ului nu mă interesează, însă Artmania și TIFF-ul da. Sunt evenimente benefice și, spre deosebire de FITS sau AFF, sunt organizate de oameni din afara Sibiului. Dacă pe aceștia îi trimitem pe stadionul plin de buruieni lăsat în paragină, în vechea și nemodernizata Sală de Cultură a Sindicaltelor sau pe te miri ce pârloagă de prin Dumbravă, s-ar putea să aleagă alte orașe, mai primitoare. Așadar, domnule primar, inițiativa e interesantă, însă trebuiesc și niște alternative înainte să săriți la gâtul organizatorilor.
Raspunde

eu

Acum 10 ani

Organizatorul MMA e sibian si sunt convins ca va gasii sponsori si pentru editiile viitoare.Domnilor pensionari,si cei tineri au nevoie de concerte specifice varstei lor.Dumneavoastra oricum mergeti fara bilet la Junii Sibiului...
Raspunde

Naz

Acum 10 ani

Foarte buna decizia. Stadionul sta degeaba oricum. Cei care doresc sa participe la MMA au dreptul de a se deplasa in localitatea in care se organizeaza, in situatia in care nu vor gasi o varianta de mijloc. Pe scurt, vrei bani pe bilete, plateste chirie pe spatiu.
Raspunde

Vlad Emanuel

Acum 10 ani

In calitatea de spectator care de multe ori nu plateste bilet pentru ca nu imi permit(deci vin si stau in spatele gardului) dar platesc pentru evenimentele pe care le respect imi fac probleme pentru ca probabil aceasta decizie va duce la disparitia multor evenimente. In calitate de om , fara a ma gandi la interesele personale, nu pot sa inteleg sub nicio forma argumentul dat de Johannis , acela al egalitatii. In acest caz eu propun ca orice sibian care trece prin centrul Sibiului sa aiba acelasi salariu cu Johannis. Mai propun sa aiba acelasi numar de case. Mai propun de fapt ca toti sibienii sa locuiasca in centrul Sibiului. Sunt cateva exemple care arata ca egalitatea e cam greu de atins si sa incerci sa o aplici aleatoriu e o aberatie. De ce nu o egalitate in care toti sa plateasca bilet? Ceva logic mi s-ar fi parut daca Johannis s-ar fi trezit sa spuna ca organizatorii evenimentelor au obligatia sa plateasca o chirie pentru spatiul ocupat in Piata Mare in ziua evenimentului. Logic dar tot daunator numarului de spectacole. Tot logic era daca ar fi spus ca toate evenimentele care au avut loc anul acesta au primit de la primarie sponsorizari suficient de mari incat sa nu mai fie nevoie de incasari din bilete. Dar sa spui ca nu mai e voie sa se vanda bilete (chiar daca e vorba de spatiul public) din motive de egalitate mi se pare ilogic.
Raspunde

Vlad Emanuel

Acum 10 ani

Ca Johannis e arogant stiam de mult(asta e, fiecare om cu defectele lui), ca e ipocrit se confirma inca o data prin faptul ca la o luna dupa ce a laudat un eveniment , fiind chiar invitat pe scena acelui eveniment se razgandeste acum si are o parere proasta despre eveniment. Si desi nu are legatura cu subiectul faptul ca este ipocrit in legatura cu Rosia Montana este de neuitat la urmatoarele alegeri
Raspunde

Vlad Emanuel

Acum 10 ani

Prin faptul ca a fost invitat vroiam sa subliniez ca s-a dus de bunavoie la acel eveniment, a urcat pe scena si a avut vorbe bune despre acesta
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Vlad Emanuel, dacă ai fi citit cu atenție articolul ai fi înțeles. <br> În condițiile în care Primăria dă bani acelui eveniment, bani proveniți de la TOȚI cetățenii Sibiului, normal ar fi că acei bani să fie în contul biletelor de intrare, adică ar trebui să dispară acele garduri oribile din Piața Mare. Dovadă că se poate, stau celelalte evenimente organizate. <br> Că cei de la MMA nu vor să facă asta și le este lene să facă rost de sponsorizări, sau că au fumuri în nas, că vezi Doamne ce minunăție de spectacol oferă ei, este altă poveste, dacă nu vor să se conformeze regulilor orașului, atunci să-și caute alți fraieri, pentru că așa nu merge, unii numai cu pierderile (Primăria) iar alții cu câștigurile (șmecherii de organizatori).
Raspunde

roman

Acum 10 ani

pacat ca nu ati inteles ca reprezentantii MMA au facut spectacolul pentru frumusetea din Piata Mare (anvergura acesteia) si modul de publicitate, caci stadioane si sali polivalente se gasesc in majoritatea oraselor. La o manifestare de valoare alegi un oras valoros (eventual te ghidezi dupa oamenii acestui loc si recunoasterea in exterior), sa auzim numai de bine.
Raspunde

Mayhem

Acum 10 ani

@justme Bai neghiobule, mai uita-te si tu putin ce anume canta acei tipi care grohaie. Cred ca tu habar nu ai temele lirice din repertoriul unor trupe ce au trecut pe aici precum Orphaned Land, Anathema, My Dying Bride, Kamelot, Dark Tranquillity s.a. Pai tu compari chilotareli gen MMA cu Artmania? Treaba e simpla, unii vin cu \'vara nu dorm\' si alte melodii ce repete un vers de 10 ori fara vreun mesaj anume, si imi vorbesti tu mie de arta? Grohaielile alea pe care le detesti tu sunt exact urletele celor ce au impresia ca pseudomuzica comerciala prezentata la MMA se poate numi drept arta sau pot fi considerate drept parte a \'culturii\'. Asta nu e cultura, e indobitocire.
Raspunde

xyz

Acum 10 ani

o decizi buna luata de primar, dupa o lunga perioada de balbaiala!
Raspunde

Eu, sibianul

Acum 10 ani

A aparut joseph, singurul care intelege exact ce se scrie despre idolul lui... bai pupincuristule, e prima data cand spui si tu ca sunt bani adunati de la toti sibienii, dar nu spui ca sunt tot mai multi cei nemultumiti de balciurile si facaturile pe multi bani publici din centrul orasului... combati bine, dar e pacat sa-ti risipesti talentul, ai putea filma ceva ... nu stiu, ceva...
Raspunde

sibian

Acum 10 ani

apai nu ii este rusine.Dc sa sa stau langa un taran care mananca seminte daca si eu am cravata... Sa se faca atunci o sala mare de 5000 de locuri si gata sau sa se modernizeze mama lui de stadion atunci.Daca are asa pretentii.Nu imi place deloc daca pleaca MMA!Trebuie gasita o solutie sa nu plece.Vreau sa nu plece niciun eveniment.
Raspunde

sibian

Acum 10 ani

daca nu-i lasa sa puna bilete nu este in ordine.Trebuie sa platesti pt un concert adevarat! MMA trebuie sa fie sustinuta sau sa caute mai multi sponsori dar tocmai de aceea sa se faca diferenta intre spectatori.Sau sa faca o sala imensa de spectacole.
Raspunde

brancusi

Acum 10 ani

ce comentarii aiurea....v am lasat saraci si prosti si v am gasit mai saraci si mai prosti....pe strada fraierilor ,jos politrucii din guvern si hotzii din justitie...din pacate vlahii sunt popor de iobagi si nu au sange demn si puternic in vene....da ti bataie pe net cu commenturi k restul isi fac treaba in parlament si numara milioanele de euro pe conturi...
Raspunde

sibian

Acum 10 ani

atunci dc a mintit atunci cand a zis ca ii place MMA si ca sibiul este capitala hitului romanesc! Si acum o intoarce! Cand a mintit? Dc nu pune chirie pe piata mare si gata si face si asa bani la buget!
Raspunde

Eu, sibianul

Acum 10 ani

Pentru toti pupincuristii lui johannis-sens-giratoriu: ia treceti pe evz.ro si cititi articolul, dar mai ales comantariile asupra lui, referitor la drumurile orasului nostru, una dintre marile realizari ale sasului... vai de capul nostru, asta in afara de aroganta nu afiseaza nimic altceva, intr-un oras care a ramas in urma cu infrastructura, cu sportul, dar e fruntas la pseudocultura...
Raspunde

michael

Acum 10 ani

Pai decat sa platesc ptr a mauita la niste facaturi care nici macar habar nu u in ce oras sunt iar pe deasupra nici playbak nu sti sa faca dar au impresii grozave despre propriile perdoane mai bine lipsa . Pot ramane sa organizeze in oltenia sau unde or vrea ei ce or vrea ei! Eu nu ma supar...
Raspunde

sibiu

Acum 10 ani

am si eu o propunere pentru iohanis-daca tot se muta concertele pe stadion sa se mute si marele turneu de tenis tot pe stadion ca cei 77 de spectatori care il vad sa poata sta mai lejer decit la pamira.deasemenea sa se sponsorizeze cu minim 1 milion de euro acest mare turneu-ca daca tot nu mai avem sport in sibiu macar sa-l vedem in sort pe primar.speram sa fim singura capitala de regiune fara echipa de fotbal in primele 3 ligi nationale.bravo iohanis mare om mare caracter.
Raspunde

Vlad Emanuel

Acum 10 ani

Pot sa sper sa mananc si sa beau gratuit anul viitor la Cibinfest? Pentru ca nu toata lumea isi permite sa cumpere mici la 70 lei kilogramul .Eu de exemplu daca am pofta ii iau din piata mult mai ieftin si ii gatesc singur. Dar asa, daca se doreste egalitate poate la anul mananc gratuit. P.S. Desigur ca am glumit. Sunt de stanga si doresc o egalitate cat mai mult posibila intre oameni, dar la nivel economic(adica sa nu aiba cineva salariul de 50 de ori mai mare decat al altcuiva), social ,educational sau in ceea ce priveste accesul la tratament medical. Asta cu dorinta lui Johannis de a nu mai exista garduri care sa separe oamenii mi se pare ceva derizoriu. Cred ca multi organizatorii aleg Sibiul pentru ca Piata Mare este una dintre cele mai frumoase din Romania. Daca nu li se va mai permite sa faca profit din bilete decat pe un stadion pe care il pot gasi si in alt oras mai mare decat Sibiul atunci exista destule sanse ca sibienii sa plateasca pentru un concert nu doar pretul biletului ci si 140 lei dus-intors pana la Bucuresti +tariful pentru o noapte de cazare. Dar daca asa gandeste Johannis cine suntem noi sa ne opunem? Si daca tot e vorba de egalitate , prefer ca toti cetatenii Sibiului sa aiba strazi asfaltate(acum mai exista 100 de strazi de pamant in Sibiu)
Raspunde

joe

Acum 10 ani

Ioha e cu morcovul infipt bine: \"Johannis mai anunţă că printre modificările importante aduse agendei culturale intră şi verificarea modului în care au fost cheltuiţi bani din proiectele culturale.\" Stie ca a dat bani multi pupincuristilor locali si escrocilor pentru evenimente fantoma sau kitsch-uri ordinare, iar acuma se asteapta la controale!
Raspunde

.

Acum 10 ani

Pentru \'evenimentul\' pitzi MMA se strica farmecul altor festivale unde publicul este dispus sa plateasca bilet si chiar e bucuros de asta pt ca altfel ar veni tot felul de gura-casca care ar strica atmosfera. Nu vad logica.
Raspunde

George

Acum 10 ani

foarte buna decizia. referitor la cel ce spunea de strazi, mai cu cativa ani te plangeai poate si tu ca nu ai strazi, acum te plangi ca se fac strazi, da-o dreq pt tine nimic nu e bine, dute`n fasole pe MARTE !
Raspunde

Eu, sibianul

Acum 10 ani

Ptr. 33: nu ma plang de faptul ca se fac strazi, pentru simplul fapt ca nu se fac... ma plang de faptul ca se fac praf foarte multe strazi, ma plang de faptul ca inca sunt strazi de pamant in Sibiu, ma plang de faptul ca se circula aproape ca in Afganistan, totul pe foarte multi bani publici, la fel ca si balciurile si facaturile de cacao din centru...
Raspunde

@emanuel

Acum 10 ani

Cand ajungeti sub 50 de strazi neasfaltate puteti sa va considerati oras. Pana atunci sunteti oras doar pe hartie .
Raspunde

vlad

Acum 10 ani

Daca o sa vrea Bon Jovi sa canta in Sibiu va trebui sa-si caute sponsori pentru ca nimeni nu va fi obligat sa plateasca biletul
Raspunde

vlad

Acum 10 ani

Oricum ai lua-o, sa interzici unui organizator de evenimente dreptul de a castiga bani din bilete mi se pare nedemocratic. Poti sa-i spui ca primaria o sa-i dea mai putin sponsorizare si el o sa comapare sponsorizarea primita in alt oras
Raspunde

lol

Acum 10 ani

fraierilor! Unde avem noi arene? Sunteti idioti ? Pentru numele lui Dumnezeu, unde se vor tine toate spectacolele grandioase? Frumos ca ii amenstecati pe toti alcoolicii scandalagii de pe strada cu cei care vor sa se distreze, frumos din partea voastra ca nu va intereseaza pericolul in care sunt unii expusi. TAMPITILOR !
Raspunde

Herciu Nick

Acum 10 ani

Mi se pare o decizie cat se poate de bine fondata. Domnul primar scoate in evidenta toate partile proaste ale acestor evenimente si aduce si solutii. Respect.
Raspunde

@(IP 82.137.13.63

Acum 10 ani

amice, esti idiot!
Raspunde

@36vlad

Acum 10 ani

Corect vlad! Asta voia sa ia banii sibienilor. Hai mars bon jovi si sa nu te prindem prin sibiu!
Raspunde

sibian

Acum 10 ani

Să plece MMA! La ce populaţie de babuini de prin cartiere atrage, mai bine fără!
Raspunde

OM RAND

Acum 10 ani

BRAVO !!!!!! BRAVO JOHANIS SI BRAVO PRIMARIA. MMA -EVENIMENT AROGANT
Raspunde

Dan

Acum 10 ani

Dacă MMA vrea să mai existe la Sibiu atunci să caute sponsori. Asta a fost declaraţia primarului. În practică acest lucru e imposibil pentru-că nu ar ajunge tot bugetul ţării de le deştepte pe piţipoancele astea de 2 bani care urcă pe scenă, dar nici măcar nu ştiau în ce oraş se află şi ca urmare au salutat publicul din Braşov şi pe deasupra mai au şi vocile retuşate cu ajutorul mixerelor, asta aşa ca să nu sperie publicul.
Raspunde

asd

Acum 10 ani

Daca sibienilor le place moca atunci numai moca sa fie!
Raspunde

johanis

Acum 10 ani

primar tampit
Raspunde

alex

Acum 10 ani

oameni buni va dati seama ca ramanem doar cu cateva evenimente atunci? Si in Bucuresti si in Brasov se intampla la fel de ex in Piata revolutiei cand vine un artist consacrat se percepe bilet. Atunci sa nu mai finanteze MMA si sa sa le puna chirie pe piata mare si cu asta basta! Nu inteleg ideea asta acuma impertinenta ?!
Raspunde

JhonSibianul

Acum 10 ani

In primul rind apropos de strazi si giratorii,controalele vor veni si pentru acestea se fac si e bine ca se fac, dar pe ce bani si calitate ,aici vor urma controalele;sunt publice datele cautati si veti gasi cit costa un sens giratoriu in alt judet nu mai vorbim de reabilitarea unei strazi,comparativ cu cit costa pe cetateanul sibian.Bineinteles nimeni nu vorbeste de datoriile facute de primaria Sibiu cu ocazia reabilitarilor de mintuiala din 2007 priviti pavajul sau casele din zona centrala si o sa intelegeti la ce ma refer si ce bani se platesc inca,asta apropos de sibiu plin de cultura........
Raspunde

Simon

Acum 10 ani

Se poate muta MMA si ART MANIA pe stadionul municipal simplu si usor !
Raspunde

@48

Acum 10 ani

Ai perfecta dreptate.Controale peste controale la Sibiu,iar la restu-liber la furat.Intereseaza-te bai cit a costat km. de centuri la cluj facute din bani publici ,Bektelu,cluj arena ,patioarul din brasov etc toate din bani publici si pe aia nu-i controleaza nimeni ,da la Sibiu sa controlam ca nu cumva sa zboare un fir de nisip ca sa vezi ce-am gasit la Sibiu.Cita abnegatie in controlatul Sibiului si a sibienilor desi se fura banii legalizat de aici.Bai tu nu vezi ce lucrari se fac prin tara cind vine ploaia si am vazut ce giratorii fac altii din alte judete.Pe o autostrada o parte de giratoriu dadea intr-un gard de fosta fabrica si alta parte intr-o parcare.
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

@49, Strălucită idee, dar numai cu condiţia să se desfăşoare concomitent, să vedem şi noi care au cooaiele mai mari!
Raspunde

Diana

Acum 10 ani

Eine sehr gute Entscheidung~ Foarte bine.
Raspunde

ruxii

Acum 10 ani

Normal ca se platesc bilete! Si ei trebuie sa castige ceva din asta (cei care monteaza si se ocupă). Normal ca primarul vorbeste despre concerte si evenimente culturale pentru ca sunt atractia sibiului! Ce ar putea vorbi despre strazi? Sunt in lucru, se lucreaza..altceva ce? Vine iarna, nu se mai ocupa nimeni de ele. Mereu se gaseste un \"inteligent\" sa comenteze..mai bine taceti ;) si in legatura de bon jovi : nimeni nu a zis sa platesti bilet..chiar nu ne pasa daca TU vrei sau nu. Nu puteti compara o trupa precum BON JOVI cu MMA sau alt eveniment din sibiu. Ganditi oameni buni, ganditi!!
Raspunde

Vlad Emanuel

Acum 10 ani

O sa-mi nuantez punctul de vedere. 1. Consider ca primaria are dreptul moral de a interzice vanzarea biletelor daca suma pe care primaria o ofera este comparabila cu suma obyinuta din bilete. De exemplu pentru MMA , fiindca au fost 20.000 spectatori si un bilet a fost 20 lei sau mai scump asta ar insemna aproximativ 90.000 euro. O sa caut ,fara prejudecati , suma cu care primaria a finantat evenimentul 2. Pentru ca evenimentele sa ramana in Sibiu este necesar ca primaria sa finanteze evenimentul cu cel putin suma dintre finantarea data de un oras gen Brasov, Cluj sau Bucuresti +suma obtinuta din bilete. Nu am chef sa caut cu cat finanteaza alte orase evenimentele culturale In rezumat, condititia 1 este necesara din punct de vedere moral iar 2, o conditie mai dura, este necesara din punct de vedere economic. In plus,primarul s-ar putea gandi si la faptul ca teatrul, filarmonica si transportul public sunt puternic finantate de primarie deci din aceasta cauza si din considerente nobile de egalitatea (asadar din exact aceleasi motive ca si in cazul concertelor) in Piata Mare ar cam trebui sa ne asteptam la teatru, concerte simfonice si calatorii intraurbane gratuite. Inca mai consider derizoriu ca primarul vrea egalitate intr-un aspect mai degraba insignifiant ca acela al participarii la un concert . Insa mai stiu un lucru: nu-mi place nici ca aplica acest principiu cu jumatate (sau sfert )de masura, dupa cum am explicat mai sus
Raspunde

Vlad Emanuel

Acum 10 ani

Artmania a primit 70.000 Euro si pare a fi printre cele mai mari sume. Despre MMA nu am gasit inca date dar se pare ca nici punctul 1 nu este indeplinit ***citynews.ro/cultura/artmaniain-topul-finantarii-alocate-pentru-cultura-de-primaria-sibiu-1238528
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Vlad Emanuel, nu-ți mai bate căpșorul, ideea este alta, Primăria nu vrea garduri în Piața Mare pentru că arată penibil, într-un oraș cultural și turistic nu îngrădești accesul la nimic ce ține de cultură. Cine se poate încadra în schema asta, bine, cine nu, e liber să își găsească alte locații. Să știi că nu Primăria îi contactează pe organizatori ci invers.<br> Așa merg lucrurile!
Raspunde

alex

Acum 10 ani

jospeph dar asa este si in alte orase trebuie noi sa fim altfel? Atunci sa modernizeze toate salile si stadionul din temelii .Sa nu mai fie asa urate salile!Daca nu atunci sa finanteze primaria in plus suma care venea de la bilete.Corect?
Raspunde

Cetățean de Sibiu

Acum 10 ani

Nu Alex, nu e bine. De ce să dea primăria în plus tot din buzunarele noastre? Să mai caute sponsori, nu există numai primăria sibiului pe planeta asta ca sponsor... și da, mai bine diferit decât alte orașe
Raspunde

Ardeleanca

Acum 10 ani

Eu vin in fiecare an la Artmania si chiar nu as mai veni daca s-ar tine acest eveniment pe stadion. Poate ca mine sunt multi, nu are nimeni voie sa ingradeasca nimanui nimic dar cine merge sa viziteze noaptea? Sa fim seriosi! In plus eu una nu am vazut in nici un muzeu unul mancand seminte, aia au alte \"locuri\" de vizitat:buzunare, posete si altele. din punctual meu de vedere acestea sunt absurditati. Sare in ochi pentru prosti pentru ca in ziua de azi asa se procedeaza. Sibiul e un oras minunat si e si mai mununat in timpul festivalului Artmania, ar fi pacat sa-si piarda din farmec datorita unei aberatii.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus