Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Consiliul Judetean promite lucrari pe 235 de km de drum in 2014. Lista completa

Cele peste 36 de milioane de lei alocate investiţiilor pentru drumurile comunale şi judeţene vizează câteva sute de kilometri, susţin reprezentanţii autorităţilor judeţene. Pentru 2014 sunt programate lucrări pe 27 de drumuri comunale cu o lungime totală de 145 de km, în cazul drumurilor judeţene fiind calculată o lungime totală de 90 de km de drumuri modernizate. Lucrările fie sunt în continuare fie încep în acest an.
Una dintre cele mai mari lucrări de investiţii în drumurile judeţene o reprezintă cea de modernizare a DJ 142 E, drumul ce porneşte de la Dârlos şi ajunge la Hoghilag via Dumbrăveni (foto). Drumul are o lungime de 16,354 km, iar proiectul de reabilitare este finanţat prin Programul Operaţional Regional. "S-a semnat contractul de finanţare, urmează să se contracteze lucrările de execuţie, a căror durată de finalizare este evaluată la 18 luni, ceea ce înseamnă că drumul va fi modernizat până în a doua jumătate a anului 2015", estimează reprezentanţii CJ Sibiu.
În afară de această investiţie, alte şapte drumuri judeţene vor fi în lucru în cursul acestui an.

Situaţia drumurilor judeţene aflate în lucru
(sursa: CJ Sibiu)

1.    DJ 105 P lim.jud. BV – Arpaşu de Sus – Cârţişoara km 3+800-11+220, cu o lungime de 7,42 km. Lucrările în valoare de 11,7 milioane lei au demarat în luna aprilie 2011 şi se preconizează că se vor încheia în aprilie 2014, fiind executate de către firma S.C. Geiger Transilvania S.R.L.si S.C. SINECON  S.R.L.Sibiu.
2    Construcţia podului de la SADU. Lucrările în valoare de 602 mii lei au demarat în august 2013, s-a realizat infrastructura; în prezent lucrările sunt întrerupte pe perioada de iarnă. Constructor SC Drumuri şi Poduri Mureş; finalizare: două luni de la reînceperea lucrului.
3    DJ 106 G Poiana-Dobârca, km 0+500-8+415, în lungime de 7,915 km. S-a semnat contractul de lucrări în valoare de 6,4 milioane lei.
4    DJ 104 G Săcădate-Nucet-Cornăţel-Roşia-Nou, km 0+000-18+867, inclusiv poduri şi podeţe, în lungime de 18,86 km. Valoarea lucrărilor este de 16,6 milioane lei,  cu termen de finalizare octombrie 2015. Se lucrează pe întregul drum care va fi asfaltat integral până la mijlocul anului 2015. Lucrările sunt executate de asocierea de firme SC Euroconstruct Trading 98 SRL şi SC Terra Construct SRL.
5    DJ 105 D intrare Săsăuş-Chirpăr-Vărd-intrare Agnita km 14+300-31+508, cu o lungime de 28,4 km. Lucrările  în valoare de 25,1 milioane lei au început în anul 2012 şi se vor finaliza în prima parte a anului 2015, fiind executate de asocierea de firme SC Comtram SA şi SC Construcţii SA.
6    DJ 142 J Şeica Mare-Şeica Mică, cu o lungime de 7,43 km. A avut loc licitaţia. Este în procedură de reevaluare a ofertelor tehnice.
7    DJ 142 B Blăjel –Bazna-Boian –limită judeţ Alba, km 8+175-11+612, inclusiv pod nou la km 8+800, în lungime de 3,437 km. Licitaţia pentru execuţia lucrărilor a avut loc în 22 octombrie. A existat o contestaţie care s-a soluţionat în  ianuarie 2014. Urmează semnarea contractului după justificarea preţului de către  ofertant.

8. DJ 142 E Dârlos - Dumbrăveni - Hoghilag


Lista drumurilor comunale

(sursa CJ Sibiu)

 

  DENUMIREA OBIECTIVULUI              Lungime drum Buget STAREA ACTUALA OPERATIA DE LUCRU 2013-2014
    (km) (mii lei)    
1 DC3 RUSI-VESEUD 4,45 450 Drum pietruit Tratament dublu
2 DC4 DJ141A-STENEA 2 200 Drum pietruit Tratament dublu
3 DC5 SEICA MARE-PETIS 11 1.100,00 Drum pietruit Tratament dublu
4 DC6 AGARBICIU-SOALA 7,4 1.000,00 Drum pietruit Tratament simplu
5 DC7A MOTIS-METIS 3,73 200 Drum pamant Tratament simplu
6 DC13 DJ141-NEMSA 6,5 230 IAU Tratament simplu
7 DC14 DN14-BUZD 4,45 210 Drum pietruit+IAU Tratament simplu
8 DC16 int.DJ142B-VELT 3,3 100 IAU Tratament simplu
9 DC22 DC21-DUPUS-BIERTAN 7,425 500 Drum pietruit+IAU Tratament simplu+dublu
10 DC24 BIERTAN-VALCHID-HOGHILAG-PROD 13,405 1.300,00 Drum pamant+IAU Tratament simplu
11 DC24A HOGHILAG-PROD 6 652 Drum pietruit Tratament dublu
12 DC42 BRUIU-GHERDEAL 3,391 339 Drum pietruit Tratament dublu
13 DC46 NOU ROMAN-POENITA 2,415 200 Drum pietruit Tratament dublu
14 DC47 ARPASU DE SUS-FATA PADURII 5,77 300,00 Drum pietruit Tratament dublu
15 DC51 AVRIG-PORUMBACU DE SUS 6,2 520 Drum pamant Tratament dublu
16 DC55 CASOLT-int. DJ106 2,75 133 Drum pietruit Tratament simplu
17 DC61 ALMACIU-TALMACEL 3,86 286 IAU Tratament simplu
18 DC62 RASINARI-TRAINEI 3,3 138 Drum pietruit+drum pamant+pavaj Tratament dublu
19 DC65 SACEL - MAG 3,1 450 Drum pietruit Tratament simplu
20 DC67 DN1-int. DJ143B (AMNNAS) 4,928 392 Drum pietruit+IAU Tratament dublu
22 DC70 LIM.JUD. MURES-INT. DJ142C 2 200 Drum pietruit Tratament dublu
23 DC71 int DN1-ACILIU-AMNAS 2,1 100 Drum pamant+IAU Tratament simplu
24 DC73 LAZARET-LOTRIOARA-VALEA LOTRIOAREI 4 300 Drum pietruit Tratament dublu
25 DC78 MICASASA-CHESLER 9,73 1.200,00 Drum pietruit Tratament dublu
26 SACADATE-DN1 3 200   Tratament dublu
27 TURNU ROSU-MANASTIREA TURNU ROSU 4 200   Tratament dublu
28 DN1-intr.sat.COLUN 2,5 200   Tratament dublu
29 DJ105J-RICHIIE-zona aliment.cu apa PORUMBACU 2,6 200   Tratament dublu
30 ARPASU DE SUS-PASTRAVARIE 4,04 250   Tratament dublu
31 PASTRAVARIE ALBOTA-DN7C 4,5 250   Tratament dublu
32 DC82 TILISCA   200    
33 DC27 RETIŞ-ŢELINE 6,625 330   Tratament simplu
34 DC28 NETUS-NOISTAT-MOVILE 3,3 155   Tratament simplu
35 DC29 DJ106-STEJARISU 0,57 20   Tratament simplu
36 DC32 BARGHIS-APOS 5,1 230   Tratament simplu
37 DC33 IGHIS-ZLAGNA-int.DJ141 8,6 400   Tratament simplu
38 D12 DJ141A-GHIJASA DE SUS 3,5 180   Tratament simplu
39 DC36 DJ141A-GHIJASA DE SUS 2,05 100   Tratament simplu
40 DC38 VARD-VESEUD 3 135   Tratament simplu
41 DC58 RACOVITA-SEBESU DE SUS-RACOVITA 2,7 120   Tratament simplu
42 DC72 APOLDU DE SUS-APOLDU DE JOS 3 135   Tratament simplu
43 DC19 int.DJ 142E-SMIG 1 50   Tratament simplu
44 DC25 LASLEA-FLORESTI 5,6 290   Tratament simplu
45 DC17 DJ142A-PAUCEA-ROMANESTI 4,7 240   Tratament simplu
46 DC17A BLAJEL (DN14A)-ROMANESTI 2,2 115   Tratament simplu
           
  Total 195,789 14.500    

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

intrebare

Acum 10 ani

poate cineva sa ne lumineze ce inseamna tratament dublu si simplu. e masaj si sauna sau ce?
Raspunde

Nelu

Acum 10 ani

De drumul Copsa Mica-Blaj a-ti auzit domnilor de la Consiliul Judetean ????? Si daca a-ti auzit, ce parere aveti ???? Ne rupem masinile pe el de ani zile, si voua va arde de lucrari de mantuiala intre nu stiu ce sate in care nu mai sta mai nimeni !!!!! Sa va fie rusine !!!!
Raspunde

constantinescu alexandru

Acum 9 ani

Dar de drumul judetean dintre Oradea si Beius ati auzit domnule Presedinte al Consiliului Judetean Bihor, ce se intapla pe acel drum ?Pe tot drumul sunt incepute lucrari de reparare si abandonate !!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus