Vineri,
03.05.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Muncitor de pe Coridorul IV Paneuropean CFR, in coma profunda

Un muncitor de 33 de ani se află în comă profundă, după ce a suferit un accident pe şantierul CFR care face parte din Coridorul IV Paneuropean, în zona Mediaşului.

Bărbatul a fost strivit de plăci de beton şi are răni grave în zona capului. Acesta a fost transportat ieri, de urgenţă, la Spitalul Municipal din Mediaş, însă medicii au decis că starea pacientului este foarte gravă şi l-au transferat la Spitalul Judeţean (SCJ) din Sibiu. În prezent, muncitorul este internat pe secţia de Terapie Intensivă, cu şanse mici de supravieţuire. “Pacientul se află în comă profundă şi are un diagnostic care include traumatism cranio-cerebral, hemoragie intracraniană, fracture craniene multiple şi fracture costale”, spune purtătorul de cuvânt al SCJ, Decebal Todăriţă.

Legea, în acest caz, nu îi este deloc favorabilă rănitului. Cercetarea la faţa locului trebuie efectuată, spun reglementările în vigoare, chiar de către societatea la care acesta este angajat. “Legislaţia prevede ca Inspectoratul Teritorial de Muncă să efectueze cercetări doar în cazul unui deces. Noi cunoaştem situaţia de la Mediaş, avem cazul în vedere, dar cercetarea se efectuează de societate, care trebuie să vină cu raprtul la avizat, la ITM”, explică inspectorul Mihai Măgdoiu, din cadrul ITM Sibiu.

Pentru tron­sonul Ațel - Micăsasa (lotul I), licitația a fost ad­ju­decată de consorțiul SC IMPRESA PIZZA­ROTTI & C. S.p.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

unu ,

Acum 10 ani

ba acestia culoaru 4 pan european CF trebuie s-a treaca prin statia sibiu ce o duceti deviata cu 200 de km mai departe ,ba astia de va ziceti parlamentari de sibiu ,adunativa si faceti front comun ,si depuneti un memorandum la UE si spuneti ca in mod discriminatoriu sibiul este ocolit de ceva normal adica coridoru 4 pan -european cf si chemat un audit de la USE ,s-a aratati gravele fapte de interes a unor politiceni cu clanta mare si cu pretenti de lideri zonali cum influenteaza dupa propiul interes devierea unui lucru normal ,ba pina s-a nu fim sabotati cu neelectrificarea cai ferate arad -deva -teiusi copsa - mica -mediasi -iasov ,toate trenurile care tranzitau tara spre occident tranzitau si statia sibiu ,ati deviato total discriminatoriu comunistilor ,apucativa si electrificati portiunea sibiu -sebes -vintu de jos ca asta este traseul normal ,trezitiva parlamentari de sibiu ,stati numai in circa lui JOHANNIS s-a se lupte de unu singur cu politruci penibili dar cu tupeu din alte obscure localitati ,ba si voi media locala ce faceti s-au nu va lasa sefi s-a guitati
Raspunde

karla

Acum 10 ani

dupa 2017 e planificat si prin sb. asta e doar unul din coridoare de cale ferata. posibil dupa 2017 sa apara poiecte si pt o noua gara, linia fiind scurtata considerabil mai ales pe relatia sibiu-sebes, posibil chiar prin sb. deocamdata nu am vazut vreun proiect de detaliu, sunt doar supozitii. deci sb va avea si autostrada si cale ferata de mare viteza....si aeroport
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus