Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
12°C

Restrictii de circulatie pe mai multe strazi din Sibiu, din cauza lucrarilor

Lucrările la rețelele de utilități din Sibiu continuă și în următoarea perioadă, în paralel cu modernizarea carosabilului și trotuarelor pe o serie de străzi din Sibiu.

Sensul giratoriu de la intersecția bulevardului Corneliu Coposu cu strada Constituției și strada Hermann Oberth va fi afectat în zilele de sâmbătă, 23 august și duminică, 24 august de o serie de lucrări la rețeaua de canalizare. Până în prezent constructorul a executat trecerea cu conductele pe o parte a acestui sens giratoriu, urmând ca în zilele menționate mai sus să traverseze și partea dinspre Spital. Traficul în această zonă nu va fi întrerupt, însă se va circula cu devieri care vor fi semnalizate corespunzător.

În zona Dioda, SC Apă Canal SA va începe de luni, 25 august lucrările de modernizare a rețelei de distribuție a apei potabile. În decurs de aproximativ trei luni, constructorul va executa lucrările menționate pe aleile și în parcările din această zonă. Pentru a permite totuși accesul locatarilor, traficul și parcarea vor fi restricționată pe porțiuni mici. Prima porțiune în care se vor executa astfel de lucrări este cea din spatele clădirii Administrației Financiare Sibiu.

Și SC Electrica SA va efectua o serie de lucrări la rețeaua proprie în următoarea perioadă. În data de 26 august firma specializată va demonta cablurile electrice suspendate pe fațadele imobilelor de pe strada General Magheru (tronsonul dintre strada Gh. Lazăr și Biserica Ursuline), în data de 27 august echipele vor lucra pe străzile Șelarilor, Bărbierilor și Manejului, iar în data de 28 august același tip de lucrări va fi efectuat pe strada Felinarului, unde va fi necesară închiderea traficului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

13 comentarii

HOTI IN SENS GIRATORIU

Acum 9 ani

A intrat graba in Haita lu Johannis.. Grabiti sa fure miloanele pana nu-s prinsi ne trezim cu sens giratoriu in sens giratoriu.
Raspunde

@1

Acum 9 ani

Ai dreptate da hotii-s aia care au furat deconcentratele din Sibiu si la buget ca sa nu mai zic se cei care capuseaza firmele sibiene.Doamne ce m-am saturat de comunistii astia care ne conduc de zeci de ani, mincinosi, manipulatori, hoti, bogati, cu legi ticaloase facute ptr. ei si camarila lor si impotriva poporului care o fost nevoita sa-si ia lumea in cap din cauza lor.Nu Johannis o condus tara de este in situatia asta, mai terminati cu minciunile si atacurile la adresa lui,vi frica perversilor la cite hotii a-ti facut in tara asta. ROMANI TREZITIVA SI VOTATI RESPONSABIL PTR. COPIII SI VIITORUL VOSTRU, PTR. VIITORUL TARI....VOTATI JOHANNIS.
Raspunde

@2

Acum 9 ani

Bai lichea pupincurista a sasului 6 case ,mai termina cu abureala si cu gargara asta ieftina ca nu mai tine ,se desteapta sibienii si pe urma nu mai aveti unde sa va ascundeti sifonari jegosi ce sunteti!
Raspunde

pt.(IP 92.82.65.223)

Acum 9 ani

Prostovane, sibienii get beget nu au dormit niciodată se vede de la o poştă.Viniturile de teapa ta, analfabete, reduse mintal, manipulate permanent, trag în jos urbea.Şi sifonari naţionali mai presus ca Ponta, Şova etc. nu cred ca există.Şi la bani şi la informaţii.
Raspunde

@4

Acum 9 ani

Amice sunteti tare batuti in cap si sa sti ca am o presimtire: asa o sa ramaneti pentru multa vreme
Raspunde

@2

Acum 9 ani

Hai sa iti spun cum sunt firmele sibiene: aia de la ana oil fac trafic cu produse petroliere cum rar s-a mai vazut, ala de s-a sinucis fura banii bolnavilor de cancer, carabulea numai ciordeli si dare de mita, sibienii sunt pe primul loc la ciordit gaz de la eon , pe locul 2 dupa vaslui la ciordit banii de la handicapati, primaru face trafic cu copii si se ocupa cu retrocedari ilegale.....etc si tot voi aveti impresia ca sunteti furati? Ce dracu fumati in sibiu mai oameni buni?
Raspunde

@6

Acum 9 ani

Ok, Iohannis nu e bun. Lumineaza-ne si spune-ne pe care din contracandidatii lui Iohannis il propui tu.
Raspunde

@7

Acum 9 ani

Da ce treaba au alegerile cu ce am spus?
Raspunde

uitila

Acum 9 ani

bai sifon comunist ,tu si gasca voastra de pupincuristi psd ,vezi de copypaste 5 case si sova dna aia cu tepele cu birourile voastre deavocatura la sifonat bani si vezi dute ca va iesit idolu de la pripon unde a predat drept la gainari care pentru o gaina si doi covrigi stau la prpon 7 ani si al vostru ideolog in mangleala a facut 7 luni ,la ce tepe ati tras in 2001 -2004 a-r trebui s-a fiti legati cite cel pitin 25 de ani de puscarie +confiscate averile la ce tepe ati tras boborului ,trompetisti plini de folclor din ce dati pe goarna cu presupuse povesti de adormit copii ,daca numai 1 la suta era adevarat acum primaria sibiu era inconjurata de mascati si cu blindate pozitionate pe primarie ,dar cum folcloru vostru hazliu nu mai tine va dati in stamba la cita tiucalosie zace in voi ,ba aveti grije s-a nu aveti soarta lui felix .ca si ala a dat cu rahat mincinos impotriva lui johannis si acum sta la pripon 10 ani ,speranta voastra cateluisi comunisti este s-a ajunga copy -paste la cascavalu cotroceniului si speranta ca veti fi amnistiati dupa tepele care lea-ti dat in 25 de ani ,va este frica s-a veziu ce batalie va trage in noiembrie ,johannis cam in stilu care vo trage la functia de primar de 5 mandate ,scrutinu asta este mai dificil ca inca mai este bobor mult pe care sa-l prostiti ,dar urmatoarele mandate 10 ca presedinte si supa vreo 3 de prim ministru va dezastru pentru voi si fomisti care ati tepuit tara in ultimi 25 de ani ba furati acum cit mai sunteti acolo la butoane ca dupa ce vine ,johannis acolo ,nu mai baga cine vrea si cum vrea mina in bani va da peste destute si se lasa cu bulau mult ,ciocoi de toate culorile si cu sifonari de serviciu unitiva dupa modelu proletari din toate tarile unitiva ca vine seceta in buzunarele voastre si va bate la use dna ,s-a vada tot boboru de unde aveti atita banet cind stim cu toti ca inainte de revolutie erati niste paduchi ,vati trezit propietari pe ce am construit noi boboru 70 de ani ,la puscarie cu voi cripto -comunistilor si la gropa de gunoi a istoriei lichele rosi
Raspunde

@9

Acum 9 ani

Bai pulifrici dar cu statuia lui Dragnea aia promisa de sibienicum ramane? Si cu sibianul patriot care injura din toti rarunchii Brasovul numit Iliesiu cum mai e.? Sau cat de mandrii mai sunt acum sibienii de mama soacra din Sibiu si tatal socru scolit la scoala de popi din catun? Si cum mai e cu linsu n***al Dacianei ? cea urata si bogata? De ce nu stati voi in banca voastra acolo usurel cu oitele si lasati politica sa fie facuta de sefii vostrii de la Brasov care vezi si tu ca nu vorbesc mult dar actioneaza! O sa ne fie bine la toti daca ne impartin sarciniile ..voi cu stana noi cu stiinta conducerii!
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

10, Ba s-avem pardon, statuie i-am promis numai dacă ne face capitală. Nu ne-a făcut, așa că, ciu-ciu statuie. Știința conducerii presupune și nițică gramatică, ai voștri, mândri brașoveni...
Raspunde

@10

Acum 9 ani

Ce stiinta conducerii aveti voi ,furati de la noi si bagati in buzunarele voastre. Voi trebuie sa dati explicatii la dna de cei 600 de miliarde date primariei brasov de catre guvernele cripto comuniste din bani publici. Ba voi n-aveti stiinta conducerii ca se vede, de zeci de ani conduceti si tara-i varza, a-ti ramas cu sechele dictatoriale comuniste,asta-i \"stiinta conducerii\" la voi....mergeti de va cautati
Raspunde

idiotilor

Acum 9 ani

ce cretini...vai de steaua voastra
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus