Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Iohannis: Doamnelor si domnilor pesedisti, nu asa se face campanie electorala intr-o tara europeana

Candidatul ACL în alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, le trimite social-democraților ar trebui să le fie "ruşine" pentru "campania mizerabilă" purtată la adresa sa. "Din partea PSD în special se poartă o campanie mizerabilă împotriva mea, o campanie purtată de tot PSD-ul, de toţi purtătorii de cuvânt ai campaniei electorale Victor Ponta. Este o jenă publică doamnelor şi domnilor din PSD ce faceţi în campanie! Este sub orice limită inferioară modul în care înţelegeţi să acoperiţi lipsa unui proiect prin atacuri la persoana mea şi la familia mea", a spus prezidenţiabilul ACL, duminică, într-o conferinţă de presă. 
Iohannis a declarat că este "inadmisibil" faptul că PSD a lansat "afirmaţii menite să sperie pensionarii din România". "PSD a împrăştiat milioane de fluturaşi cu o minciună, cum că eu am tăiat pensiile şi voi tăia pensiile când voi fi preşedinte. Este bine cunoscut că nu am tăiat niciodată pensiile şi că eu nu doresc să tai pensii, eu doresc o Românie prosperă care face posibilă o creştere a pensiilor. Este inadmisibil că PSD a târât în această campanie mizerabilă inclusiv Poşta Română trimiţând, odată cu fluturaşul de pensie, şi aceşti fluturaşi. Doamnelor şi domnilor pesedişti, nu aşa se face campanie electorală într-o ţară europeană din secolul XXI. Să vă fie ruşine că ameninţaţi pensionarii şi într-o situaţie cum sunt ei, cu o pensie care nu le ajunge de pe o zi pe alta, şi îi mai şi speriaţi pentru a obţine câteva voturi. Ruşine...", a conchis Klaus Iohannis, citat de Agerpres.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

53 comentarii

T.H.

Acum 9 ani

Johannis vorbeste??????? si ACL-ul face o campanie extrem de agresiva.......el nu are ce sa vorbeasca , pt ca nu stie prea bine sa vorbeasca , insa oamenii din spatele sau arata agresivitate si ca nu le pasa de oameni .... nu pun pret pe oameni!!!
Raspunde

Alin

Acum 9 ani

Aroganta și tupeu.Ăsta e Iohannis:un primar de provincie fără argumente, fără proiecte, fără anvergura.Un politruc al lui Base, care mizează pe voturile celor spălați pe creier
Raspunde

emilia

Acum 9 ani

Pai și nu îi așa? Chiar au dreptate cei de la PSD când spun acest lucru. Ce a făcut partidul al cărui reprezentat esti (PDL) timp de 10 ani?Au tăiat pensii și salarii și acest lucru va propuneți sa îl faceți în continuare.Doamne ferește sa rămână viitorul României tot pe mana PDL-istoria!
Raspunde

Claudiu

Acum 9 ani

ACL-ul are o campanie și mai agresiva!!! Ar fi cea mai mare rușine pentru poporul roman ca, în 2018, sa sărbătorească 100 de ani de la Marea Unire cu un președinte sas.Am fost destul timp conduși de alții de-a lungul istoriei, nu avem nevoie de tine Iohannis! !
Raspunde

WTF:))

Acum 9 ani

Si tu ce campanie faci bai sasule , acompaniat de jeguri penale gen blaga si multi alti ciumati portocalii??deci rade ciob de oala sparta!
Raspunde

F.G

Acum 9 ani

au aparut si \'spalatii pe creier\' ai PSD-ului . care de la a face legatura cu Base si PDL nu stiu altceva. Dar PSD ce proiecte are ? Sa-i scape pe toti baronii locali de inchisoare si sa poata fura in liniste ce a mai ramas din tara asta ? ca un proiect pe termen lung pentru dezvoltarea tarii nu am auzit de la Mickey Mouse. Mai avem nevoie si de educatie,sanatate si multe altele la fel de importante in tara asta. Vrem fapte,nu cuvinte. Ca de cuvinte ne-am saturat de la Iliescu,Nastase si ceilalti incoace, care au vandut tara pentru niste bani si mai au acuma si pretentii sa-i mai voteze lumea.Zic doar atat : cat de incult si spalat pe creier sa fii sa mai votezi PSD ?
Raspunde

Dny

Acum 9 ani

Clowns Yo Honeys! :))
Raspunde

Sebi

Acum 9 ani

Dumneata vorbeşti ? Toată campania aclului este contra ponta. Ponta i idiot,hoţ,mincinos..ăsta e programul acl pentru prezidenţiale. Hai cu un program de campanie...vi şi spui \"că tu crezi că în 2018 vă fi bine\". Pe ce criterii? Să vă fie ruşine. Sau poate nouă să ne fie ruşine că mergea la muncă în fiecare zi şi avem rate şi nu 7 case. Aaaa nu...asta e ghinion..
Raspunde

florin

Acum 9 ani

SUNTETI NISTE IGNORANTI! VA MERITATI SOARTA! Acest IOHANNIS este unica sansa a acestei tari pentru a mai spera ca acesti copii de 2 ani (acum) vor mai avea o sansa sa traiasca altfel in tara aceasta! Imi doresc sa aveti un PONTA presedinte - sa traiti in hotie SI MINCIUNA! UN POPOR JEGOS!!!
Raspunde

florin

Acum 9 ani

SUNTETI NISTE IGNORANTI! VA MERITATI SOARTA! Acest IOHANNIS este unica sansa a acestei tari pentru a mai spera ca acesti copii de 2 ani (acum) vor mai avea o sansa sa traiasca altfel in tara aceasta! Imi doresc sa aveti un PONTA presedinte - sa traiti in hotie SI MINCIUNA! UN POPOR JEGOS!!!
Raspunde

MTV

Acum 9 ani

Voi ACL istilor v ați găsit sa comentati, nu stim încă exact ce vrea sa facă sasul asta ptr România, si suntem in ultima săptămâna de campanie... Jenibil!!:)))
Raspunde

ilie

Acum 9 ani

oare cu cat sunt platiti postacii PSD ? cu un kilogram de faina si o galeata rosie? Ma baieti, Iohannis si-a prezentat proiectul foarte clar si se gaseste pe site pentru tot omul . Hai luati-va galetile si plecati !
Raspunde

carmen

Acum 9 ani

Johannis presedinte!!! Sper ca D-zeu va face o minune! Cea mai josnica campanie este a Psd-ului. Sper ca Ponta sa fie umilit asa cum merita: ca Johannis sa castige din primul tur. Treziti-va Romania si votati Johannis!!!
Raspunde

carmen ilie florin

Acum 9 ani

Sigur la referendum ati votat contra Base iar acum votati Iohannis, sunteți duși rau! Nu mai comentati pe aici degeaba ca habar nu aveti!
Raspunde

Ponta Presedinte

Acum 9 ani

Ponta i-ese presedinte, dejeaba v-a tot agita-ti, ca noi i-l votam! Ioanis nui bun c-ai sas si nui ortodox ca noi. PONTA PONTA PONTA
Raspunde

carmen

Acum 9 ani

Era de asteptat ca analfabetii care nu stiu nici macar sa puna o cratima sa aspire la o galeata rosie. Nu-i de mirare...de aceea suntem acum la acest nivel!!! Bagati-va mintile-n cap Pontistilor!!!!
Raspunde

sibian

Acum 9 ani

Iohannis sa le fie rusine la PSD.Bravo.In sfarsit a atacat PSD si pe Ponta!
Raspunde

Mihai

Acum 9 ani

pai ce conteaza ca esti ortodox sau catolic ba cretinule care esti ?? si mai esti si analfabet...e de asteptat sa votezi cu ponta cand iq-ul tau e cam 10-12. ai face un bine daca te`ai spanzura ! va vindeti tara pentru un kg de faina si 1 kg de ulei in plina campanie..si urmatorii 5 ani stati si va plangeti ca muriti de foame !
Raspunde

Ponta Presedinte

Acum 9 ani

Neo zis dom parinte la biserica ca Iohanes i-i prostestant si eretic si ca daca votam cu el merge tara in iad ca cum sa punem un strain in fruntea tari? PONTA singura solutie!
Raspunde

Rusine PSD !

Acum 9 ani

imi sta mintea in loc cand vad comentariile sustinatorilor psd...din cauza oamenilor ca voi e tara asta la fundul vacii...ca din pacate sunteti multi si prosti...neinformati, dezinformati si foarte usor manipulabili...il meritati pe ponta al vostru, traiti cu el ! eu unul, in calitate de medic rezident, am plecat din tara asta daca iese ordinarul asta presedinte...si nu sunt singurul care spune asta...dar ce va pasa voua, comunistilor?
Raspunde

Danis

Acum 9 ani

T.H., Alin, emilia, Claudiu , MTV , postari de pe aceasi clasa de IP = unul si aelasi. PSD-ist inbarligator. Nu arati decat adevarata fata a PSD-istilor si ce va fi tara asta de acum incolo daca iese ipocritul ala presedinte. Dupa cat rau a facut de cand este la conducere si inca voi vreti sa ilvotati arata doar faptul ca NU AVETI CREIER. Si cum puteti acuza pe Iohanis ca este mai rau ca Ponta? Iohanis are cu ce se lauda, a dus Sibiul unde este. Ponta are doar cuvinte de propaganda...carele cred idioti ca voi :))
Raspunde

@21

Acum 9 ani

~carele~cred =gresit ,pe care le cred e corect analfabetule ,oricum lasa politichia si pupincureala pro sasul 6 case sens unic ca nu te prinde si mai esti si jalnic ,marsh!
Raspunde

Sibian

Acum 9 ani

In 2000 cand a candidat la primaria Sibiului, domnul Iohannis nu a promis nimic, la fel ca si acuma.... dar dovada este imaginea Sibiului acuma.....avem cum sa ne mandrim Sibiu -Oras European. FAPTE NU VORBE......
Raspunde

Student

Acum 9 ani

Trist!!! Multi tineri sunt membrii de partid in psd!!! Partid care si-a bătut joc de copilăria si educatia lor!!! Daca câștiga Michey ponta sper ca sa se facă un nou stat in stat numindu-se Transilvania!!!
Raspunde

dica

Acum 9 ani

ba votacilor am o propunere ,ca lucrurile sunt facute din culise ca nu degeaba agentu 007 ,7 case a fost dezbracat in pilea goala ,de traian de la coitrocelu ,desi planu era altu ,cind s-au coabitat ,nu vedeti cit tupeu bolsevic are marinaru sa-si promoveze cocota [udrea ] presedinte este in stare s-a spuna de johannis ca este terorist ,ba cit tupeu are omu asta dupa ce si-a insusit o jumatate de tara vine s-a ne dea lecti de morala ,si cine el cu boc ,ba traiane [basesescu ] tuu crezi cumva ca electoratu lui ,johannis va vota cu gasca ta de mafioti [pmp ],ba am o propunere s-a nu mai iesim la vot ,blatu este facut ,s-au nu se vede cum vor astia agentii acoperiti sa-si scoata din joben un candidat marioneta ,s-a nu le inctce socotelile [melescanu ,tariceanu ,udrea ,diaconescu etc ] astia vor s-a para ca este democratie si scrutinu este democratic ,s-au nu se vede toata campania s-a evitat confruntarea pe teme de dezvoltare si de renastere economica a tari facuta praf de astia care au condus de 25 de ani ,toata propaganda de sus pina jos altu subiect nu a avut numai casele lui johannis si copii plecati in canada la mai bine ,si vinduti din disperare ,s-a nu asjunga si ei aurolaci cum sunt mii de copii abandonati in canalele bucurestilor ,ba punetil din oficiu ca la congresele pcr ,pe al vostru presedinte si gata mascarada ,s-au ne credeti pe toti prosti si nu vedem ca se pune de o cloceala cripti -comunista -securista ,in cazu ca fortati justitia s-a va faca jocurile toti care vrem s-a scapam de ciuma rosie si de incirdaselile voastre nu iesim la vot ,TREZITIVA ,VOTATI JOHANNIS sa-le stricam planurile baronilor de toate culorile strinsi uniti in juru lui agent 007 [ponta ] ,s-a nu legitimam la cotoceni un alt fiu de nomenclaturist
Raspunde

joe

Acum 9 ani

Ce caractere josnice putem avea la conducerea tarii, sa faci comparatii intre doi candidati care sunt total diferiti, sa spui ca sunt de aceeasi speta numai ca sa-ti plasezi protejatul la candidatura prezidentiala, ca sa nu mai vorbesc de atacurile murdare sustinute indreptate impotriva lui Johannis, asa ceva n-ar trebui sa fie permis ,niciunde in lume nu se intimpla asemenea lucruri, in afara de Johannis n-am vazut la nici unul programe de relansare economica, de strategie de tara , nimic organizat ln vederea ridicarii nivelului de trai ptr, popor, numai laturi securiste,josnici ati putit ajunge toti astia care va dedati la asemenea lucruri.
Raspunde

doar un om

Acum 9 ani

1. Daca Ponta iasa presedinte plec din tara. 2. daca ponta iasa presedinte 100.000 firme mici si mijlocii isi vor incheia activitatea. 3. daca ponta iasa presedinte o sa aiba de condus o tara goala, fara oameni de valoare si doar cu manelisti care au sa se asculte singuri unii pe altii ca nu o sa aiba cui sa le cante. 4. Daca ponta iasa presedinte in primii 4 ani de mandat Romania va deveni parte deplina a ungariei, rusiei si te miri a carui alt stat ce ne vrea dezbinat. Daca ponta iasa presedinte ! vai de capu vostru!
Raspunde

anonim

Acum 9 ani

Victor Ponta presedinte!!!! Citeste tot ce iti spun!!! Singurul mod in care Romania va avea sansa la un nou rasarit fara nori! Singurul mod in care Romania va avea sansa la un nou inceput! Singurul mod in care Romania va avea un presedinte cu care ne putem mandri! Singurul mod in care Romania va deveni unita! Singurul mod in care vom avea posiblitatea sa punem mandri stampila pe \"doar Ponta\" Singurul mod in care ne vom da averile preotilor ca sa se poata ruga lui Dumnezeu sa ne vindece. Singurul mod in care biserica va inlocui spitalele si scolile. Credinta vindeca tot! Pana si prostia! Singurul mod in care sfarama de oameni inteligenti vor pleca din Romania lasand-o pe mana pensionarilor, retardatilor si masa de oameni (50% + 1) cu un IQ mult sub media actuala care isi vor vinde sanatatea pentru ca hotii sa devina si mai bogati!!!! Bafta! Ne vedem dincolo!
Raspunde

Oana

Acum 9 ani

Este incredibil cati oameni fara cap exista in romania!!! Pana in monentul de fata, ati avut dovezi clare in care, scumpul nostru Ponta, s-a facut de rusine. De nenumarate ori a promis si a invartit poporul dupa cum l-a invatat Iliescu. Bai oameni buni, va place in ce fel de tara traim din 7 mai 2012? Ma mir zilnic, cata ipocrizie si ce mentalitate redusa puteti avea.
Raspunde

Ioan

Acum 9 ani

Vreti ca Romania sa fie mai departe ultima tara din Europa ? Vreti sa stati mai departe pe burta la cules castraveti pe plantatiile Europei , ca sclavii ? Vreti sa stergeti batranii Europei la***inca ani buni de acum incolo ? E simplu...votati VICTOR PONTA !!!
Raspunde

nicoleta

Acum 9 ani

Alin a spus tot in doua cuvinte....primar de provincie ,eu una sant mandra ca sant sibianca si am un primar al orasului ca Johannis,daca ma in insel in a-l alege pe el atunci macar e unul \'\'de-al nostru\'\'chiar daca german si asa mai \'\'prost\'\'ca din provincie din provincie
Raspunde

Zevedeu

Acum 9 ani

:)))) Tragic de amuzante sunt cometariile pro Ponta/anti Iohannis. Cainii latra luna trece mai departe pe cer, asa spune o vorba mai veche. PSD o sa si-o ia in bot,da,da. Veti vedea ca tinerii nu mai dorm, vin la vot si le arata un deget psd-eilor
Raspunde

pentru patrie

Acum 9 ani

Ponta este un pisic prefacut, oameni buni. Iohannis e singura sansa pe care Romania o mai are. Daca nu ofera 3 interviuri pe zi si nu se intrece in declaratii nu inseamna ca e prost, din contra..el da dovada de intelepciune. Iohannis presedinte
Raspunde

Un roman

Acum 9 ani

Ponta conduce romania din postura de prim ministru de doi ani jumate in care economia romaniei este la pamant si el vrea presedinte pe bune voi chiar vreti sa-l votati,treziti-va ca ii cam ultimul tren..
Raspunde

in domeniul IT

Acum 9 ani

pana acum, am tot oscilat daca sa plec din tara, dar daca o sa iasa hotii de la PSD, asta ma va convinge 100% ca nu m-ai am ce face in aici in tara....in tara mea....pacat...
Raspunde

in domeniul IT

Acum 9 ani

..sper ca toti tinerii ca si mine de altfel, sa se gandeasca bine, pentru ca este si va fi destinul nostru si al copiilor nostri, toti prietenii si colegii mei il vor pe Johannis presedinte... SPER DIN TOT SUFLETUL CA ROMANIA SA RENASCA DIN CENUSA
Raspunde

Pinocchio

Acum 9 ani

Toti retarzi PSD-ei se gândesc sa denigreze imaginea aici pe site-urile publicatiilor sibiene ... Nici o sansa in Sibiu PSD-ei comunisti sudisti ... Va doresc multa Puie Monta ....
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

15, 19, Cul men, cul! :)
Raspunde

sibianca

Acum 9 ani

UITATI-VA oameni buni cum arata sibiul si ce rata de somaj are, inainte sa comentati ca Johannis nu va face nimic. Ratatilor, ca de aia ajungeti sa votati cu Ponta, pt ca intelectul este atat de scazut incat pe spala creierul cu orice spune. Johannis Presedinteeee!
Raspunde

sibianca

Acum 9 ani

Va spala*
Raspunde

Georg

Acum 9 ani

Daca va inchipuiti ca UN OM schimba o TARA si o MENTALITATE, v-ati inselat...Sa fim realisti, viitorul este al celor ce duc razboi biologic cu bomba spermatozoid...TIGANIADA cu doi Regi si un IMPARAT...Habar n-aveti cati sunt...Si toti de partea lui Ponta si, local, Cindrea... Nici Basescu nu i-a neglijat, la nevoie, toti le fac curte...A cui moarte s-a comemorat in Piata Mare a Capitalei Culturale (cea cu Concert din Viena adus in CORT)? Si totusi--UNITI-VA SIBIENI, nu va tiganiti ca-n Ferentari, fostul sat de robi ai manastirii de acolo...UNITI-VA, SIBIENI...restul lumii-sloboda...
Raspunde

lady

Acum 9 ani

Nu îmi vine sa cred ca in Romania anului 2014 sunt atât de multi romani care o sa voteze cu Ponta!!!! După atâția ani in care tara asta s a dus in jos, mai strigi sus si tare ca Iohannis e neam, ca are 6 case( cumpărate cu ajutorul socrilor lui care făceau parte dintr-o familie înstărită de blanari din Sibiu, nu cumpărate prin mita si bani furați de la buget), adevarul este ca atunci când nu ai cu ce sa arunci într un om, cauți sa spui tot felul Xe neadevăruri...Sincer îmi pare rău ca avem ocazia sa schimbam ceva in tara asta, sa ne fie mai bine dar din păcate nu avem cu cine, atata timp cat majoritatea romanilor au creierul spălat si vor sa le fie si pe viitor poate mai rău decât acum, daca Ponta o sa fie ales președinte.Dar poate o mica speranță ca o sa iasă la vot toți cei care s au saturat sa trăiască in mizeria de acum si o sa il avem pe dl Iohannis președinte...
Raspunde

@lady

Acum 9 ani

Nici mie nu imi vine sa cred, dar asta e adevarul, suntem o \"tara de prosti\" condusi de niste mincinosi si probabil ca multa vreme asa trebuie sa ramanem, intrucat fiecare popor are conducatorii care ii merita, ori noi nu meritam mai mult de Ponta.
Raspunde

alex

Acum 9 ani

Am citit mai jos in comentarii \" este un primar de provincie \" ce mentalitate au unii :)) Vorbind in nestire de cauza.. as dori sa vizitezi Sibiul.. sa vezi ca provincie ai tu in capul tau.. Sau ar mai fi o treaba.. de ce credeti ca Sibiul il voteaza ? ca a fost un primar slab ? A creeat locuri de munca.. infine.. nu mai scriu prea multe pentru ca oricum nu vor intelege multe persoane de aici.. peace !
Raspunde

.....

Acum 9 ani

Asta inseamna PSD. Cu ce drept a fost implicata Posta Romane? Nu e nimeni sa vada???? Eu zic ca nu! pentru ca sunt toti in aceeasi \" oala \" ! Ei zic de coruptie si una alta.... ceea ce au facut nu cumva intra tot in domeniul \"coruptiei\" ?
Raspunde

Miklos Publik

Acum 9 ani

Nu pot si nimeni nu ar putea garanta ca Iohannis va fi perfect, pentru ca nimeni nu este perfect. Insa se vede ca Iohannis este diferit. Daca vrem altceva decat am avut pana acum, daca vrem ceva diferit decat cei care s-au tot rotit pana acum atunci Iohannis este solutia. Sunt sigur ca ma poate reprezenta oriunde in lume mai bine decat oricare dintre cei care mai candideaza, este apreciat si recunoscut in lume. Voi fi onorat sa fiu reprezentat de cineva ca el, spre deosebire de cei care au fost pana acum in aceeasi functie.
Raspunde

Mari

Acum 9 ani

Iohannis Presedinte!!!! Nu ma avem nimic de valoare in tara asta...a fost vandut/ distrus tot de la revolutie pana in prezent. Deci, NU mai avem ce pierde daca incercam ceva nou.Nu am murit 2 mandate sub conducerea d-lui Presedinte Basescu, cred ca nu vom muri nici in urmatorii 5 ani sub conducerea d-lui Iohannis. Votez , Iohannis!!! Vreau o Romanie mai buna, mai sigura !! VREAU SA TRAIESC DECENT!!!!
Raspunde

Roman

Acum 9 ani

PSD-istii - ce poti sa le ceri ? atat stiu,atat fac . o gloata de inculti,spalati pe creier care nu au scrupule.Tehnicile de casa ale acestui partid : cenzurarea,manipularea,lansarea de lozinci mincinoase,jignitoare. Nu stiu cum unii oameni(daca se pot numi asa) pot fi simpatizanti ai acestei mizerii de partid numit PSD. Care din 89 incoace au vandut tara,nu uitati romani cum Nastase cu ai lui a vandut Petromul si multe alte bunuri romanesti ,Hrebenciuc si chiar socrul lui Victor Mickey Mouse , Ilie Sarbu a fost implicat in fapte de coruptie + alti 90% membrii din PSD. Si dupa toate acestea cum se poate ca niste persoane intregi la cap sa-i mai voteze. JOS PSD ! JOS HOTIA ! JOS MINCIUNA!
Raspunde

tlp

Acum 9 ani

PSD-isti nu stiu ce e aia rusine.
Raspunde

acid

Acum 9 ani

Iohanis e o hahalera tembela care mi-a umplut cutia de scrisori cu ziare pline de bancuri de nivel gradinita despre Ponta. daca erau bune nu ma sesizam!!Atat il duce capul lui de cetatean roman de etnie germana!
Raspunde

base

Acum 9 ani

Peste 3 zile Iohnais va disparea din peisajul bucurestiului si se va intoarece in frumosul Sibiu. Dupa ce o va lua peste bot asa cum s-a obisnuit in ultimii ani se va duce la primaria lui si se va ocupa de canalizarea si asfaltarea Sibiului, ca altceva nici nu stie si nici nu poate!!
Raspunde

ali baba

Acum 9 ani

Transilavania libera e singura sansa spre progres si viitor civilizat...aceasta capanie electorala muradar si zecile de marsavii facute de ceata lui pinochio arata k ardealaul si banatul sunt tari diferite cu oameni si viziuni diferite.dottore a reusit sa desparta tzara...multumim la dzeu pt asta.sa ne scapam de vlahi si sa ramana cu romanika lor mioritica alaturi de ,,fratzii ,, lor de peste prut k ai nostrii nu sunt...
Raspunde

Ovidiu

Acum 9 ani

Si cine l-a votat pe Basescu? Nu cumva tot poporul roman? Si a doua oara cred ca tot poporul roman...:) De ce veniti cu afirmatii care sugereaza ca Basescu a fost rau? Bine ca la vremea respectiva a fost mai bun decat PSD-ul. Azi surpriza...PSD-ul e iarasi bun.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus