Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
13°C

ACTUALIZARE - ACCIDENT GRAV. Cozile s-au intins pe aproape 10 kilometri

ACTUALIZARE ora 18 - Traficul pe Valea Oltului a fost reluat după aproape trei ore. În acest interval, cozile de mașini s-au întins până la giratoriul de la punctul de control Veștem. Șoferii care încercau să ajungă la București au fost redirecționați spre Brașov, însă foarte mulți dintre ei au rămas blocați în trafic.

Accidentul a fost provocat de șoferul TIR-ului, un bărbat de 34 de ani, din judeţul Giurgiu. Acesta, spun polițiștii, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, semnalizată corespunzător, sector de drum în coborâre, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a intrat în balans, s-a răsturnat pe carosabil spre stânga, pe contrasens şi s-a izbit frontal de o autoutilitară de marfă, care circula din sens opus. Aceasta era condusă regulamentar de către un bărbat în vârstă de 57 de ani, din judeţul Dolj.

În urma impactului puternic, cei doi şoferi au decedat pe loc, fiind nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare pentru ca victimele să fie scoase dintre fiarele contorsionate ale autovehiculelor. De la începutul anului până în prezent, pe raza judeţului Sibiu s-au produs în total 408 accidente rutiere soldate cu decesul a 38 de persoane, rănirea gravă a 191 şi uşoară a altor 385 de persoane.

Știrea inițială:

Un grav accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp pe Valea Oltului, între Tălmaciu și Boița. Un TIR de București, care circula spre Sibiu, a intrat cu viteză prea mare într-o curbă la dreapta.

Pentru că șoferul nu a mai putut controla autocamionul, acesta a intrat pe contrasens, unde a lovit o autoutilitară de Dolj. În urma impactului puternic, ambii șoferi au rămas înacarcerați. În pofida eforturilor echipajelor SMURD sosite la fața locului, medicii au declarat decesul celor doi. O a treia persoană, pasager în una dintre mașini, a suferit doar escoriații, i-au fost acordate îngrijiri la fața locului și a refuzat transportarea la spital.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Tag-uri: valea oltului

Vizualizari: 857

Comentarii

24 comentarii

una

Acum 9 ani

Se scrie corect EXCORIATIE și plural EXCORIATII !
Raspunde

paul

Acum 9 ani

Cele mai sigure locuri de munca! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! *** care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul \"Info\" la adresa de email: [email protected]
Raspunde

alexandra

Acum 9 ani

Informatii despre trafic ? Sunt kilometri de cozi , suntem blocati de 2 ore
Raspunde

automobilist

Acum 9 ani

dumnezeu sa-i ierte ! dar este revoltator ce se intampla cu amnarea inceperii autostrazii Sibiu -Pitesti. Inca 2 morti la statistica pentru Masterplanul de transporturi ! Felicitari Guvernului PSD , PUIE si lui Cindrea !
Raspunde

@alexandra

Acum 9 ani

Inarmati-va cu rabdare...mai dureaza! De la accident pana in Vestem este coada! Deja nu ii mai lasa politia sa faca dreapta spre Talmaciu, deci...rabdare!
Raspunde

Mihai

Acum 9 ani

Cati oameni trebuie sa mai moara pana se face o autostrada?
Raspunde

Mihai

Acum 9 ani

Incompetenta.... 3 ore ? Nu s-a luat nici o masura? Ce face sindicatul transportatorilor....
Raspunde

Stani

Acum 9 ani

Stam de 2 ore, (eu)...,ii pasa cuiva.... Se cunosc problemele de pe valea oltului in asemenea cazuri, de ce nu se cauta solutii, ce asteptati..... Pe cine ?
Raspunde

emma

Acum 9 ani

Imi pare rau de ce-i doi soferi...insa stie cineva daca se misca coloana?deja asteptam de 2 ore...
Raspunde

ale

Acum 9 ani

Pe sensul dintre Valcea nu se misca nimic. Am vazut ceva masini pe senaul celalat
Raspunde

nicolae

Acum 9 ani

Stau de aproximativ o ora la iesirea din Caineni spre Sibiu. Masini vin doar din fața.
Raspunde

radu

Acum 9 ani

Directia Sibiu-brasov.Suntem la 5.8 km de sens giratoriu(bifurcatie vâlcea brasov) si se stationeaza
Raspunde

cata

Acum 9 ani

Stau de 4 ore cu copil de 6 luni si aproape fara motorina. In 4 ore am avansat 5 km. Am sunat la 112 si au spus ca nu au ce face ca trebuie sa descarce tirul Este aberant!
Raspunde

CATASTROFA

Acum 9 ani

inca doi romani decedati care maresc lunga lista imputabila incompetentilor care si-au facut veacul pe la ministerul transporturilor in ultimii 25 de ani.
Raspunde

cristi

Acum 9 ani

Dl. Sova inca 2 morti sa ii ai pe constiinta ca ai blocat autostrada Sibiu-Pitesti. Dl. Iohanis va imploram sa solicitati guvernului sa reia cat mai rapid procedurile pentru autostrada Sibiu-Pitesti.
Raspunde

io

Acum 9 ani

intradevar mizeriile PSD-iste au pe maini sangele nenumaratelor victime de pe V.Oltului...printre primele lucruri pe care le-au facut cand au venit in 2012 , a fost sa anuleze studiul de fezabilitate pt.Sibiu-Pitesti ( care era in desfasurare ) si l-au reluat doar de curand ( au pierdut nejustificat peste 2 ani ) , din motive strict electorale....
Raspunde

Silviu

Acum 9 ani

@2. paul: băi handicapatule, au murit doi oameni! Cui îi pasă de ofertele tale de muncă??
Raspunde

minnie mouse

Acum 9 ani

Asa e, Ponta e de vina, faceti miting sa fie ca in diaspora . Cand zicea Baselu ca in Romania nu e nevoie de autostrazi cum era, bai astia ... ? Ati uitat asa-i? Berceanu, Boagiu , daca faceau autostrada ii dadeau liber lu\' Ponta nu credeti?
Raspunde

Dan

Acum 9 ani

am fost si eu in coloana de masini, iar de la Boita inspre valcea coloana de masini se intindea pe 27 de km
Raspunde

ce tare

Acum 9 ani

deci 70% din populatia Romaniei poate fi incadrata in specia magar. Inlocuiesti morcovu cu psd si romanu poate sa urasca orice. Tare Romania!
Raspunde

in continuare

Acum 9 ani

domnul ponta ar face bine sa vina sa imi desfunde toaleta ca doar de aia l-am ales presedinte. si sa aduca si o fa tzatzoasa sa imi alapteze verisoru. Tusa cauta telecomanda. apropo e in america. Unde umbli DOMNULE PONTA?
Raspunde

aida

Acum 9 ani

am stat de la 14 pana la 18 la boita si aveti tupeul sa scrieti ca a fost blocata numai 3 ore in loc sa descongestiomeza traficul si sal fluidizeze era loc sa se crcule pe 2 sensuri lau blocat cuu tir ca sa descarce portocalele ca de si ,,domni politisti a veau nevoie de ceva portocale,, ce veti face cand se va intimpla un asemenea accident pe autostrada blocati o jumatate de tara 5 ore
Raspunde

calin

Acum 9 ani

E clar unde s-a petrecut accidentul. Mie personal, nu imi vine sa cred ca CNADNR inca ignora virajul de stanga la iesire din Talmaciu. Cred ca doar in acest viraj si-au pierdut viata undeva la peste 30 de persoane in ultimii 20 de ani. S-a format un adevarat cimitir dupa parapete si.. din cand in cand se mai rastoarna un tir si-si revendica locul. Trebuie facut ceva cu acel viraj, cei care vin pentru prima oara dinspre Valea Oltului si ignora doar putin semnele cu camionul, fac balans si se rastoarna.
Raspunde

dragos

Acum 9 ani

ce atata mediatizare cu SMURD/ul? primul echipaj ajuns la fata locului a fost un al SAJ Sibiu (sercviciul de ambulanta). datorita presei si a capcaunului Arafat, sevicile de ambulanta sunt denigrate.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus