Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

FOTO: Sefii de post care au ajuns primii la elicopterul prabusit, decorati de Oprea

Șefii de post din comunele Laslea și Iacobeni, care au ajuns primii la locul unde s-a prăbușit, vineri, elicopterul militar, au fost decorați astăzi de vice-prim-ministrul Gabriel Oprea. Cei doi agenți de Poliție au 28, respectiv 34 de ani și spun că nu au făcut nimic ieșit din comun - în momentul în care și-au dat seama ce s-a întâmplat, au plecat, împreună cu localnicii, să găsească posibilii supraviețuitori. Datorită lor, cei doi militari care au supraviețuit accidentului sunt, acum, în viață.

Agentul-şef de poliţie Eduard-Dumitru Cavaleru este şeful Postului de poliţie comunal Iacobeni, are 34 de ani și a absolvit Şcoala de agenţi de poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina în anul 2001. Acesta a susţinut că este convins că orice poliţist, din orice parte a ţării, ar fi făcut la fel. "Acolo, în acele momente, am fost o echipă, o echipă formată din cetăţeni şi poliţişti. Am fost primii dintre colegii noştri care au ajuns şi intervenit la faţa locului şi asta cred că a contat pentru salvarea celor doi. Suntem alături de familiile îndurerate şi avem speranţa că cei pe care am reuşit să îi salvăm se vor însănătoşi cât mai repede”, a mai spus polițistul.

Agentul principal de poliţie Lucian-Aurel Badiu este şeful Postului de poliţie comunal Laslea, are 28 de ani şi este încadrat în Ministerul Afacerilor Interne din anul 2006. Tânărul nu crede că a făcut nimic ieșit din comun, ci doar ceea ce era în datoria sa. "Vreau să le mulţumesc cetăţenilor şi colegilor mei, tuturor celor care au fost alături de noi în efortul de a acorda primul ajutor victimelor. Având în vedere că am fost primul care am ajuns la locul accidentului, ceea ce a contat pentru mine atunci era să-i salvăm pe supravieţuitori”, a spus și acesta.

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, Gabriel Oprea, le-a conferit astăzi celor doi, Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne. Ministrul a declarat că evenimentul l-a marcat cu atât mai mult cu cât el însuși și-a pierdut tatăl într-o misiune militară. "Vreau să vă spun că sunt un om care ştie ce înseamnă tragediile, am trecut prin greutăţi, ca băiat al cărui tată – militar, a murit la datorie. Ştiu ce înseamnă, pentru că în astfel de momente şi o mângâiere contează foarte mult. Cred că cel mai important lucru este să arătăm că suntem solidari, că suntem camarazi. Prin astfel de gesturi, stimaţi colegi, arătăm că nu lăsăm pe nimeni în urmă şi că suntem solidari şi camarazi adevăraţi. Este o mândrie pentru mine, ca ministru de interne, pentru dumneavoastră, conducerea ministerului, să avem astfel de colegi care îşi pun viaţa în pericol pentru a salva vieţi”, a mai spus Gabriel Oprea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

5 comentarii

Sibian

Acum 9 ani

Bravo Badiu!!!!!
Raspunde

Lilu

Acum 9 ani

Privire, fata, gesturile acestui Oprea, tradeaza prostie. Din toate punctele de vedere, Oprea nu inspira incredere. Pare un personaj ciudat...
Raspunde

gigi

Acum 9 ani

Să-i duca la psiholog, oamenii ăștia sunt inca marcați de cu ea ce au văzut.
Raspunde

Bilibioc

Acum 9 ani

Oprea=un handicapat ca mulți din clasa politică din Romania. Un individ cu deranj psihic, se vede după cum vorbește
Raspunde

Informare sindicat

Acum 9 ani

Tânărul poliţist decorat Badiu Lucian a lucrat mai întâi la Postul de Poliţie din comuna Blăjel, loc în care şi-a îndeplinit foarte bine sarcinile de serviciu. A fost detaşat în comuna Laslea în urma PRESIUNILOR ABJECTE ale primarului din Blăjel, numitul Roman Toader, ajutat de fostul comandant al poliţiei din Mediaş, numitul Rău Dorin. Persoanele interesate (inclusiv decoratorii) ar trebui să ştie aceste aspecte, dar şi faptul că primarul din Blăjel are dosar la D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi deturnare de fonduri! În plus, Consiliul Local Blăjel funcţionează ILEGAL - detalii pot fi obţinute de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus