Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
18°C

Foto/Video. Bizonul care a condus masina prin locul de joaca are 21 de ani. Politia l-a amendat cu 500 de lei

Adrian Dobrotă se numește tânărul care, acum câteva seri, și-a suit mașina pe trotuarul de pe Mihai Viteazul, a condus apoi prin locul de joacă, a ieșit înapoi pe carosabil folosind trecerea de pietoni și a încălecat, ”vitejește”, spațiul verde care separă cele două sensuri de mers. Poliția l-a identificat pe baza imaginilor publicate de Turnul Sfatului și care au fost filmate de prietenii alături de care Adrian Dobrotă a găsit de cuviință să se distreze astfel.
Născut în 1994, în Sibiu, Adrian Dobrotă a fost invitat în această dimineață la sediul Poliției municipiului Sibiu, ai cărui reprezentanți l-au sancționat contravențional cu suma de 500 de lei, pentru încălcarea articolului 43, litera f din Ordonanța de Guvern 43/1997. Articolul respectiv prevede că pe drumurile publice este interzisă circulația pe acostamente, șanțuri, trotuare sau spații de siguranță, au detaliat reprezentanții Poliției Sibiu pentru Turnul Sfatului.
Surse neoficiale au arătat că, în fața polițiștilor, tânărul student a declarat că distracția sa de acum câteva seri nu i s-a părut ceva ieșit din comun, din moment ce era seară, drumul nu era circulat și nici nu erau mulți oameni în apropiere. De faptul că a greșit și-ar fi dat seama abia a doua zi, când imaginile erau deja postate de prietenii săi pe internet.

A mai avut un accident

Din imaginile pe care Adrian Dobrotă le-a postat pe contul său de Facebook se înțelege că tânărul este pasionat de mașini. Din postările sale reiese că Adrian Dobrotă a mai avut cel puțin un accident, în vara lui 2013, accident în urma căreia mașina pe care a condus-o a fost destul de grav avariată. ”Și totuși sunt VIUUUU!!!”, a comentat Adrian Dobrotă în dreptul fotografiei cu autoturismul urcat pe o platformă. ”Profesor la accidente sau la ce mah”, îi dă replica un prieten, după ce Adrian Dobrotă mai scrie ”hoo, baaa ca ios (sic!) profesorr”.

Citește și Bd. Mihai Viteazul. Ultimul tip de bizon: cu mașina în parcul de copii, apoi pe trotuar

Sursa foto: contul de Facebook al lui Adrian Dobrotă

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

49 comentarii

eu

Acum 9 ani

o fi si asta din parinti campioni
Raspunde

Politia

Acum 9 ani

amenda amenda...dar BATUT trebuia si suspendat carnetul sa mai invete odata regulile de circulatie si ale bunului simt!!!
Raspunde

sofer

Acum 9 ani

doar atat pentru un cretin? care chiar nu conteaza de unde e...
Raspunde

Mihai

Acum 9 ani

Voi, ziaristii, aveti puterea sa schimbati lucruri - folositi-o! Nu lasati lucrurile asa, daca nesimtitul asta a primit doar o amenda. N-ar mai trebui sa conduca niciodata si i-ar prinde bine un control psihiatric. Oriunde altundeva, ar fi fost arestat direct.
Raspunde

anton

Acum 9 ani

Felicit politia sibiu ptr implicare. Ne bucuram ca s-au putut lua masuri. Cat despre acest baietel care la 21 ani are burta, ce sa mai zici. Te uiti la el si iti pare rau ca a mai aparut o scursura a societatii. Dupa fata lui nu poti avea prea multe asteptari.
Raspunde

Satul

Acum 9 ani

tot mai multe creaturi \"cocalare\" si lipsite de neuroni de genu sunt peste tot in oras amenda trebuia sa fie de 50000 lei ca sa nu aiba ce manca poate ii vine mintea la cap
Raspunde

Ssaam

Acum 9 ani

Doar, 500 de lei pentru toată tărășenia asta? Poi da domnilor polițiști până nu omoară pe cineva de ce sa îl sancționați mai dur. Intre timp poliția stă ascunsă în tufișuri ca sa scoată ceva ciubuc. Rușine!!!!!!!
Raspunde

trist

Acum 9 ani

\"tânărul student a declarat că distracția sa de acum câteva seri nu i s-a părut ceva ieșit din comun\". Eu ce sa inteleg din asta? Ca va continua aceste acte de teribilism doar ca va fi atent sa nu mai puna pe youtube. Cati oare gandesc ca el? Cati tineri considera ca ce a facut e in limitele \"normale\"? Cu o amenda de 500 lei politia nu a rezolvat mai nimic, o plateste si gata. Cu bataia nu cred ca rezolva ceva dar daca era pus sa lucreze in folosul comunitatii cateva zile, sa repare ce a stricat sau sa fie oblicat sa se prezinte 4 ore zilnic in acel parc si sa alunge cainii vagabonzi, de exemplu, atunci poate ar intelege valoarea muncii pe care a calcat-o la propriu in picioare.
Raspunde

b

Acum 9 ani

Prea subtire amenda pentru faptele sale iresponsabile si lipsite de orice bun simt..
Raspunde

Pedala

Acum 9 ani

Au venit toti sa comenteze de ce face unu si altul. Mai taceti ca sunteti penibili.Atata timp cat nu il cunoasteti nu aveti dreptul sa comentati si sa il faceti in toate felurile.
Raspunde

@@@@@@sibiu

Acum 9 ani

Deci cocalarul era sibian getbeget si a facut demonstratia din fronda din cauza deconcentratelor. Ce de comentarii facute de alti cocalari la adresa Brasovului doar fiindca cocalarul sibian era prea sarac sa isi inmatriculeze harbul de 100 de euro. Bleahhhh multi prostalai in Hermanshit!
Raspunde

un sibian

Acum 9 ani

un cocalar ordinar!! intr-o lume civilizata, asta primea cateva saptamani de munca in folosu comunitatii, si a doua oara avea mare grija nu mai faca sau macar sa nu-l mai prinda!! Pentru cei care comenteaza la modul: \"nu il cunoasteti, e un printzishor de aur si de valoare\" nu va pot spune ca si voi ar trebui sa fiti pusi un pic la munca in folosul comunitatii, daca va mandriti cu un asemenea cercopitec.
Raspunde

ptr ultimul

Acum 9 ani

Nu am copil inca ,dar cand un dement face ce a facut cred ca locul lui e la nr 3.Pedeapsa e prea mica.
Raspunde

Piata Cluj

Acum 9 ani

Baiatul ăsta mereu face asa, si el si prietenii lui!
Raspunde

justitiarul

Acum 9 ani

Jegul asta uman trebuia sa fie lasat fara carnet. Sunt sigu 100% ca peste ceva timp, sper ca nu prea curand, o sa citim un articol despre acest imbecil fie ca si-a pierdut viata intr-o cursa de masini, fie ca a provocat un accident cu victime. De vina sunt parintii pentru educatia adusa scursurii si pentru faptul ca i-au dat pe mana o masina unui individ care probabil este debil mintal. Nu are el norocul sa dea ochii cu mine, ca i-as da eu o lectie sa nu o uite toata viata! Domnilor politisti, poate faceti demersuri la legislativ pentru situatii de asemenea gravitate, sa se ridice carnetul cel putin 2 ani si atunci se vor linisti idiotii ca acest gunoi uman
Raspunde

de ale pedeleului

Acum 9 ani

mai tineti minte ca in 2005, Ministrul Culturii afirma ca Romania, care se scufunda in manele, ar fi un spatiu care sustine exhaustiv cresterea noastra spirituala si cate si mai cate. Baietii de genu asta, ca marea majoritate, sunt fructul tacerii ultimilor 10 ani. 10 ani in care ati facut bani nermeritati. de la tamplar la presedinte. oh dar acest baiat nu reprezinta nici macar peliculta oceanului de prostie in care stam scufundati de atata timp. continuati cu votul pe facebook si uitati de carti sau altele si o sa ne fie tot mai bine.
Raspunde

Mc

Acum 9 ani

Cocalare, ai ramas fara bani de combustibil :)))) Se putea si mai bine, dar decat nimic, e bine si mai putin Cine vrea sa-l felicite pe mega giga hecta manelarul, o poate face aici: https://www.facebook.com/dobrota.adrian.3
Raspunde

ioan

Acum 9 ani

asta e nivelul nostru de educatie.parintii au gresit ca nu i-au dat o crestere cum ar trebui .
Raspunde

MAN

Acum 9 ani

Un cocalar coclit cu o masina de 800 de Euro, care ar merita o bataie intai de toate. Care stundent mah....? Voi auziti ce muzica asculta...in ziua de astazi orice agramat face facultate... Referitor la provenienta lui, nu conteaza ca e Sibian, Brasovean sau din marginime, conteaza doar ca un astfel de cocalar nu are ce cauta in spatele unui volan. Amenda 500 lei am luat pentru parcare neregulamentara...oare e normal sa ia si el aceeasi amenda pentru fapta lui???
Raspunde

un sibian

Acum 9 ani

un imbecil 100%...ar trebui inchis...ca si daca o sa omoare pe cineva tot asa n-o sa I se para ceva exagerat!!!
Raspunde

poluare fonica

Acum 9 ani

dar javrele cu tobe modificate care se aud noaptea de la 4 strazi distanta cand vor fi sanctionati? Sau pentru asta nu exista legi?
Raspunde

Sib

Acum 9 ani

Ramai interzis cand vezi atata tampenie adunata intr-un singur om! Probabil ca e ramas la stadiul de primata de reuseste sa se distreze in felul asta. Ce nu inteleg e ce pazeau cei pe care i-a depasit cu gratie pe trotuar, de ce n-a sunat nimeni la 112? Ori li s-o fi parut si lor ceva hazliu in toata \"demonstratia\"? Mai ramanea sa-l aplaude careva de pe margine... Si da, 500 de lei e o suma modica pentru o asemenea imbecilitate.
Raspunde

Mc

Acum 9 ani

Dar de asta ce ziceti? Eeeeee, va mai mira ceva? Oare cine este tipul in albastru? https://www.facebook.com/video.php?v=717944111621732&set=t.100002395841498&type=3&theater
Raspunde

@21

Acum 9 ani

Io stiu ca din javre se fac tobe. Iar acum aflu, ca javrele au deja tobe, si inca modificate.
Raspunde

Lucian

Acum 9 ani

Politia l-a identificat? Si l-a imbracat in uniforma de politie? Cred ca au gresit uniforma. Trebuia una cu dungi si mainile legate la spate. Strans. Sper sa ma intalnesc cu el pe trotuar. El in masina, eu pe jos. Ma intreb parintii lui cum se simt? Oare nu regreta tatal sau ca nu a purtat un prezervativ?
Raspunde

@@@

Acum 9 ani

Poza ați luat-o de pe facebook? Chiar dacă se face vinovat de încălcarea unor legi, i-ati violentat intimitatea publicând această poză, pe care sigur nu v-a făcut-o cadou. N-ati scris ce marca de masina are tânărul...
Raspunde

@26

Acum 9 ani

Facebook e spatiu public!!!!
Raspunde

@pedala

Acum 9 ani

ilcunoastem prin filmuletul ala...de aia ne permitem sa ne dam cu parerea...PS tu ai filmat de esti asa revoltat?
Raspunde

@@@

Acum 9 ani

are clar \'\'tactso\'\' relatii in politie de a scapat, si la a doua patanie, si cu atatea contraventii pe cap. mai da-o naibii, daca ai 21 ani, prost, incult, limitat si teribilist nu e scuza ! CU EXEMPLUL ASTA PRACTIC SE DA FRAU LIBER LA ASTFEL DE COMPORTAMENTE. oameni buni, daca ii vedeti pe astia conducand pe trotuar, puneti-va in fata lor sa opreasca, sa coboare si trageti-le o mama de bataie ! si intre timp cineva sa cheme politia.
Raspunde

666

Acum 9 ani

Nu credeți ca ati exagerat cu titlul ,,bizonul ...\" aveti si voi bun simt macar !! Si pentru restul ,,redusilor mentali,, care ninici macar nu si.au luat bacul cum puteti sa ziceti ca la facultate sunt toți ,, agramați,, sau ,,cocalari,, maram voi sunteti raperi care cinsuma alcol la pet de 2l pe strada :)) si inca un punct ce treaba aveti cu amenda daca legea prevede o astfel de sanctiune asta este ,de Elena Udrea ce ziceti ca nu ii ia averea de milioane de euro facuta ilegal , bai astia care nu incalca legea și inghit tot ce zboara !!! Saracie placuta :))
Raspunde

Alex

Acum 9 ani

Politia este de vina ca pentru asa ceva a luat doar o amenda de 100 de euro.
Raspunde

@666

Acum 9 ani

Nătângule!!!!! Iar te bagi în seamă???? Ia-ți naibii xanaxul și lasă -ne!!!! Eroare genetică ce ești!!!!
Raspunde

Adi

Acum 9 ani

:( E incredibil cati analfabeti isi dau cu parerea in comentarii. Te ingrozesti! Fara sa mai tinem cont de subiectul tratat, mai bine scoatem din limba romana toate cratimele, ca oricum majoritatea n-au idee ce e cu ele. Probabil au impresia ca sunt de design...
Raspunde

@33

Acum 9 ani

Ce ai prietene??? Vedenii? Ești cratimofob???
Raspunde

@33

Acum 9 ani

Bine că știi tu care e diferența între diacritice și majuscule:))
Raspunde

@666

Acum 9 ani

Ai oarecum dreptate, bizonul este nedreptatit numindu-l pe acest accident genetic \"bizon\". Cineva, mai sus, zicea ca a gresit tat`so ca n-a folosit prezervativ. Poate-a folosit dar s-o fi spart, cine stie... :)
Raspunde

justitia

Acum 9 ani

Dobrota e un nenorocit scapat din mana deoarece a fost crescut doar de mama care oricum a fost plecata prin strainatate multi ani. Are multe antecedente si amenzi, amenintanad chiar si o profesoara de la Liceul Energetic unde a fost elev, motiv pentru care a si fost mutat. Vom mai auzi de el pentru ca nu-l duce capu nici cat un berbec.
Raspunde

Alex

Acum 9 ani

De ce sa fie de vina politistii daca amenda e de 500 lei, iar ei au aplicat legea...De vina sunt cei care ne conduc, ca nu fac legi mai aspre, au tot vorbit, sau facut campanii in media in vederea unui cod rutier mai strict, dar nimic...doar vorbe.
Raspunde

Sibian

Acum 9 ani

Cand vad din acestia cu BMW antice, imbracati in trening si pe deasupra si nr de VL (asa reiese din poza cu bmw - ul) te apuca greata.
Raspunde

arla

Acum 9 ani

ptr pedale pe tine te stiu si pe dobrota si tataso lui dobrota este mana dreapta lui ciolan de va prind va rup fasul la amandoi
Raspunde

sibian

Acum 9 ani

N-or mai fi ceva locuri la gradina zoologica ? pentru speci din astea
Raspunde

Adolf Hitler

Acum 9 ani

Pentru o forma de viata ca dobitocul asta ar trebui redeschis lagarul de la Dachau. Ceva tratamente speciale!
Raspunde

eu

Acum 9 ani

Un rebut al societatii /este acest asa zis om.Are dreptate politia , trebuie suspendat carnetul si puscarie cu execuatare 2 ani macar.Fara drept de a.si lua carnetu 10 ani de la accident .
Raspunde

Nimeni

Acum 9 ani

Un cioban cu multe pile si bani care a crezut ca e soseaua lui !
Raspunde

IntreBare

Acum 9 ani

Care sunt probele pe baza carora s-a dat amenda? Nu de alta.. dar daca sunt bune filmarile cu telefonul.. s-ar putea sa mai cotizeze si altii.
Raspunde

@44

Acum 9 ani

pile si bani? de unde ai scos-o??? e un cocalar de 2 lei, cu o masina de 2 lei...
Raspunde

nicu

Acum 9 ani

Ar trebui sa prevenim de pe acum viitoarele victime pe care la va face individul.Hai sa vedem cum a luat permisul etc. ? din pacate pentru noi,sunt multi tineri ca el in RO. Ce sunt parintii lui? Muncitori? Nu cred. Uniforma cred ca a luat-o de la un prieten din bransa de politisti .
Raspunde

@@@

Acum 9 ani

Si tot n-am aflat ce marcă de masina are. BMW? Audi? VW?
Raspunde

Hmmm...

Acum 9 ani

Cam mica amenda :( . Decat sa-i fi dat amenda, mai bine il puneau sa lucre in folosul comunitatii cu pancarda agatata de gat \"Cine face ca mine, ca mine sa pateasca\" si fiecare zi de munca sa fie socotita dupa salariul minim pe economie. 8 ore/zi de maturat si golit pubele de gunoi si toate astea in zona M.Viteazul si zona centrala, ca sa-l vada lumea, sa-l tina minte si sa-l aplaude si in viitor. Oricum, amenda pe baza unei filmari de pe internet, este un pas mare facut de cei de la politie.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus