Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
18°C

”Mall ortodox” la Copsa Mica / FOTO

”Mall ortodox” la Copsa Mica / FOTO

Fostul club al muncitorilor din Sometra va fi transformat într-un lăcaș de cult special, după ce clădirea a fost donată de conducerea fabricii către Mitropolia Ardealului. ”Va fi o catedrală mai marea decât cea din Sibiu”, spune un localnic, care la 30 de ani nu știe nimic de clubul muncitorilor. ”Eu nu am prins acolo decât «închis», nu știu ce-a fost. Taică-meu zicea că pe vremuri se țineau spectacole”, spune tânărul.
Primarul orașului Copșa Mică susține că fostul club va fi transformat de biserică într-un spațiu modern. ”Acolo e fostul club al muncitorilor din Sometra. Erau pe vremuri săli de spectacole, era sediul corului, se făceau întruniri, dar Sometra a decis de ceva vreme să renunțe la spațiu. Ni l-au propus și nouă, ne cereau șapte miliarde de lei vechi și nici nu era o sumă mare pentru spațiul de acolo. Sunt peste o mie de metri patrați, amprenta la sol. Nu am achiziționat-o pentru că locul mai necesita investiții de cel puțin 23 de miliarde de lei”, a declarat Tudor Mihalache, primarul orașului Copșa Mică. ”Am înțeles că Mitropolia va construi acolo o biserică, un magazin bisericesc, săli de conferințe, va fi și spațiu destinat misiunilor sociale”, a mai spus Mihalache.
Mitropolia Ardealului și-a propus într-o primă fază să rezolve problema unei biserici din oraș care a fost... retrocedată. ”Sediul ne-a fost donat nouă de către Sometra Copșa Mică. Sediul bisericii noastre, care era la limita dintre Copșa Mică și Axente Sever, sediul ei, a fost retrocedat către foștii proprietari și era nevoie în zonă de un nou lăcaș de cult. Din fostul club se va face într-o primă fază biserică, dar și așezăminte sociale”, a spus consilierul financiar al Mitropoliei Ardealului, părintele Valer Ioan Dumitrean. Întrebat cum va funcționa o biserică într-un fost club muncitoresc, părintele Dumitrean a răspuns: ”se poate, dacă se fac lucrări specifice. De exemplu, acoperișul clubului era de tip bloc, iar acum construim două turle”, a mai spus consilierul Mitropoliei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

Georgescu

Acum 8 ani

Clasic ortodox!
Raspunde

Casian

Acum 8 ani

Ce cinema multiplex frumos putea iesi aici... Domnilor mai-mari ai judetului, ce faceti cu impozitele noastre? Nu ne aude nimeni??
Raspunde

3

Acum 8 ani

ca o pecingine se intinde putregaiu\' asta. nu refuza si nu iarta javrele astea niciun bun, niciun ban
Raspunde

)(

Acum 8 ani

ce turnuri tiganesti
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 8 ani

Felicit consilierul tehnic al Mitropoliei Ardealului,parintele ..na ca am un lapsus!Imbinarea intre modern(termopane-beton) si vechi(scurma-ceriurile comuniste, roz,din dreapta) l-ar face pe Gaudi sa crape de invidie.Trecind peste cele sfinte(misiuni sociale,conferinte si alte alea-alea) ajung la ce ma doare,bolda:cit va costa un costum de Batman,cu luminari incluse?In turle se vor monta boxe \'\'adevarate\'\' sau rahaturi second-hand?Led Zepp bagati?Pentru monstruozitatea asta aveti bani de la Stat?Ati accesat cumva fonduri UE?Nu mintiti,ca aflu eu!
Raspunde

@@@

Acum 8 ani

am trecut zilele trecuta pe langa si nu-mi venea sa cred ! :)))) si tiganoiu\' ala \'\'mai mare ca catedr. din sb\'\' :)) care? h\'ortodoxa, evanghelica, aia de pe m. viteazul (dublu hram!) sau rom. catolica??? pe langa oricare, asta e la nivel de bisericuta. dar la nivel de kitch...bate pe toate din sb cumulat, inclus panarama de la gara mica !
Raspunde

###

Acum 8 ani

Dudule,primarule, numai potlogării ai făcut la Copța-Mică!
Raspunde

cetateanu europeanu

Acum 8 ani

Adica, asta e tot ce poate primarul din Copsa pentru locuitori ? Biserica ? Adica ultimul lucru care le-a mai ramas e sa se roage, pentru o viata mai buna, nu ?
Raspunde

dw

Acum 8 ani

nr.2 bine zice
Raspunde

jurnalistul FF

Acum 8 ani

jurnalism facut la fara frecventa. care e legatura articolului cu titlul
Raspunde

aaa

Acum 8 ani

Iarasi biserica? Ne-am saturat de atatea biserici...
Raspunde

eugen

Acum 8 ani

frumooos! chiar imi era dor sa ma rog intr-o biserica buna... din cele 6 care exista intr-un oras lung de 5 km si cam atat, ca populatie cam slabut....pe bune? de unde au astia atatia bani?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus