Zilele caniculare par să se apropie cu paşi mărunţi, dar repezi. Iar la temperaturi ridicate, la care şi asfaltul dă semne că se topeşte, oricine ar face tot ce este posibil pentru a evada din căldura sufocantă din oraş. Pentru cei care nu au posibilitatea să se răcorească la mare şi la munte, sau care nu doresc să-şi petreacă timpul la ştrand în aer liber, există o altă variantă: bazinele/piscinele acoperite. Turnul Sfatului vă prezintă un top 3 al bazinelor interioare din oraş, din punct de vedere al facilităţilor oferite, cât şi câteva informaţii utile cu privire la tarifele, programul şi serviciile pe care acestea le oferă.
Baia Populară (Volksbad)
Situat în centrul oraşului, Baia Populară este cel mai vechi SPA din Sibiu. Până în urmă cu un an, purta denumirea de Baia Neptun, însă s-a revenit la numele de tradiţie, denumire ce doreşte să scoată în evidenţă politica de marketing a complexului: destinat publicului larg, indiferent de nivelul de venituri. “Este o baie deschisă tuturor categoriilor de vârstă cât şi celor care nu au o situaţie financiară favorabilă. Oricine poate să-şi permită să facă un curs de înot. Acesta ar fi scopul, ca oricine să poată să vină să înoate. La noi preţurile sunt mai mici de două sau de trei ori faţă de celelalte bazine din Sibiu. Încă de la început această baie populară a fost proiectată pentru a oferi unui segment cât mai larg al populaţiei acces la servicii considerate la acea vreme de lux”, susţine Ioana Dăncăneţ, director Baia Populară, pentru Turnul Sfatului.
Bazinul are o lungime de 21 de metri, lăţime de 9 metri şi adâncime maximă de 3 metri. Centrul pune la dispoziţie, pe lângă bazinul de înot, şi saună, masaj, sală de fitness. Se mai ţin, de asemenea, cursuri de aquagym şi de iniţere înot pentru toate vârstele.
Tarife: Accesul zilnic la bazin este de 4,5 lei/h pentru copii/elevi/studenţi/pensionari, iar abonamentul lunar este de 57 de lei. La adulţi accesul este de 8 lei/h, în timp ce abonamentul ajunge la 113 lei/lună.
Program: Baia Populară este deschisă de marţi până sâmbăta, între orele 07:00-20:00.
Contact: adresă – Str. Andrei Șaguna nr.2, telefon: +40 269 214 445, site: www.baiapopulara.sibiu.ro.
Copiii se distrează sub privirile părinţilor, care profită de câteva momente de relaxare şi de socializare/FOTO: www.baiapopulara.sibiu.ro
Aria Aqua
O altă piscină acoperită se află la Centrul Aria Sibiu, într-o zonă periferică a oraşului. Piscina interioară inaugurată în urmă cu câteva zile are dimensiuni semiolimpice, cu 25 de metri lungime, 10 metri laţime şi cu o adâncime de 1,4 metri şi 1,2 m pe capete. Piscina este funcţională pe tot parcursul anului şi temperatura apei este menţinută la 28-29 de grade. De asemenea, mai poţi profita şi de celelalte facilităţi: 4 săli de sport (Fitness, Aerobic, TRX&Kinesis, Indoor Cycling ), SPA ( biosaună, saună finlandeză, saloane de masaj, salină, jacuzzi, dușuri emoționale, duș șoc, fântână de gheață, kneipp, baie de aburi), precum și de un bar la care te poți relaxa după o zi de activităţi. “Politica noastră de marketing este gândită ca full-acces în cele trei arii active, deoarece suntem un centru ȋn care toate serviciile se găsesc ȋn același loc, un centru care se adresează familiei și nu numai. Ne dorim ca atunci când clienții ne calcă pragul , să nu aibă restricții și limitări ȋn ceea ce privește facilitățile pe care le avem. Adică, intr-o zi petrecută în centrul nostru să poată accesa atât sălile de sport cât și bazinul și zona SPA. Acesta este și motivul pentru care politica noastră comercială este gândită ca atare, de a avea acces cu o singură intrare in toate ariile”, precizează directorul de marketing, Simona Vodicica.
Tarife: "Pentru pachetul de 10 ședințe, intrarea full acces in toate trei ariile este de 55 ron, beneficiind de toate facilitățile din Aria Sport, Aqua, SPA. Avem și o promoție “Happy Hours” pentru luna mai, cu 60 de lei intrarea, dintre care 10 lei este consumația la Aquabar, iar in weekend 80 de lei intrarea, din care 20 de lei este consumația la bar”, susţin reprezentanţii Aria.”
Mai jos aveţi tipurile de abonamente:
Individuale:
Day time: 1 lună – 360 lei, 3 luni – 920 lei, 6 luni – 1730 lei, 12 luni – 3240
Full time: 1 lună – 450 lei, 3 luni – 1150 lei, 6 luni – 2160 lei, 12 luni – 4050 lei
Pachet pentru familie:
2 adulţi şi un copil 1 lună – 900 lei, 3 luni – 2300 lei, 6 luni – 4320 lei, 12 luni – 8100 lei
2 adulţi 1 lună – 820 lei, 3 luni – 2090, 6 luni – 3930, 12 luni – 7370 lei
Individuale: full acess pentru două arii – Aria Aqua&Spa, Spa&Sport, Aqua&Sport
Day time: 1 lună – 320 lei, 3 luni – 820 lei, 6 luni – 1530 lei, 12 luni – 2880 lei
Full time: 1 lună – 400 lei, 3 luni – 1020 lei, 6 luni – 1920 lei, 12 luni – 3600 lei
Intrări full acces:
10 intrări – 550 lei, 20 intrări – 1040 lei, 30 intrări – 1500 lei, 50 intrări – 2250 lei, 100 intrări – 3500 lei.
Oamenii de toate vârstele în timp ce se deconectează de la activităţile cotidiene solicitante/FOTO: www.aria.com.ro
În cadrul Aria Aqua se oferă şi cursuri de înot individuale pentru copii și adulţi, cursuri de înot pentru grupuri de copii şi clase de Aqua Gym. “În functie de nivelul cunoştinţelor de înot ale fiecăruia, personalul nostru de specialitate va crea un program personalizat”, spune directorul de marketing.
Mai jos puteţi observa preţurile abonamentelor pentru cursurile de iniţiere:
Cursuri înot copii – grupe grădiniţe şi şcoli * transport inclus
Pachet de 10 şedinţe/5 săptămâni –240 lei
Program: de luni până joi: 09:00-10:00, 10:00-11:00, 11:00-12:00
*fără transport abonamentul este de 215 lei
Cursuri înot adulţi:
Pachet 8 şedinţe iniţiere/lună: luni şi miercuri 16:00-17:00, preţ 360 lei
Pachet 8 şedinţe perfecţionare/lună: luni şi miercuri 17:00-18:00, preţ 400 lei
Pachet 8 şedinţe perfecţionare/lună: marţi şi joi 18:00-19:00, preţ 650 lei
Pachet 8 şedinţe grup limitat până la 5 persoane/lună: marţi şi joi 18:00-19:00, preţ 590 lei
1 culoar/oră/grup de maxim 15 persoane, preţ 150 lei
1 culoar/oră/individual, preţ 250 lei
Program: Centrul Aria este deschis de luni până vineri de la 6 jumătate la 22:00, iar în weekend de la 09:00 la 22:00.
Contact: adresă – şoseaua Alba Iulia nr.100, telefon +40 269 227 778, site: www.aria.com.ro
Copiii pregătiţi de un nou curs de introducere în tainele înotului, sub atenta supraveghere a personalului de specialitate/FOTO: www.aria.com.ro
Hilton Sibiu
O altă piscină acoperită este pusă la dipoziţie de hotelul Hilton Sibiu, hotel care în urmă cu câteva zile a obţinut locul al treilea la concursul naţional de “cel mai bun hotel de cinci stele”. Piscina este disponibilă atât pentru cei cazaţi în Hotelul Hilton, cât şi pentru cei care doresc să îşi facă abonamente lunare sau anuale. Sauna şi jacuzzi-ul vin în completarea piscinei de 20 metri lungime/7 m lăţime şi 1,6 m adâncime, cu o temperatură a apei de 29-31 grade. Piscina este dotată cu gradină exterioară, cu şezlonguri şi umbrele. Iar pentru relaxare, Hilton pune la dispoziţia celor interesaţi un centru SPA de lux. De asemenea, există şi facilitatea unei săli de fitness pentru cei care doresc să-şi întreţină condiţia fizică.
Tarife: “Accesul pentru o singură zi la piscină este de 70 lei, iar copiii sub 16 ani au reducere 50%. Oaspeţii vor primi de la noi halat, prosop şi papuci”, transmite Ana-Veronica Ciucurel, reprezentant Spa Hilton. Hotel Hilton oferă şi o serie de abonamente speciale, în care se îmbină serviciile de Spa, Fitness şi Piscină.
Abonamente speciale:
Simple Spa 1 lună acces nelimitat – 625, 10 intrări/lună – 450, 20 de accese valabilo lună 750 de lei
Simple Fitness 1 lună acces nelimitat – 375 lei, 10 intrări/lună – 300, 20 intrări/lună – 500 de lei
Simple Piscina 1 lună acces nelimitat – 550 lei, 10 intrări/lună – 375, 20 intrări/lună – 650 de lei
Duo Spa/Fitness 1 lună acces nelimitat – 725 lei, 10 intrări/lună – 550, 20 intrări/lună –900 de lei
Duo Spa/Piscina 1 lună acces nelimitat – 800 lei, 10 intrări/lună – 700, 20 intrări/lună – 1000 de lei
Duo Fitness/Piscina 1 lună acces nelimitat – 600 lei, 10 intrări/lună – 500, 20 intrări/lună – 800 de lei
Trio Spa/Piscina/Fitness 1 lună acces nelimitat – 950 lei, 10 intrări/lună – 700, 20 intrări/lună – 1150de lei
Poţi profita, de altfel, şi de cursurile individuale de înot, sub atenta supraveghere a antrenorului personal:
Curs: grup (3-6 persoane) - preţ: 60 lei/şedinţă; privat (1-2 persoane) - preţ: 80 lei/ şedinţă
Abonament: grup - preţ: 450 lei/10 şedinte; privat - preţ: 600 lei/10 şedinţe
Program: luni – joi de la 13:00 până la 21:00; vineri - duminică: 09:00 - 21:00
Contact: adresă – strada Pădurea Dumbrava nr.1, telefon: +40 269 505 650, site: www.sibiu.hilton.com
Piscina hotelului Hilton Sibiu, cu o temperatură a apei de 29-31 de grade/FOTO: www.urbo.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Aqua Gym , Centrul Aria , Hotel Hilton Sibiu , Aria Sport , Alba Iulia , Centrul Aria Sibiu , Pădurea Dumbrava , Turnul Sfatului , Andrei Șaguna , Baia Populară , Indoor Cycling , Noua Aria Aqua , Baia Neptun , Ioana Dăncăneţ , Hotelul Hilton Sibiu , Duo Fitness , Simple Space , Duo Spa , Happy Hours , Hilton Sibiu , Simona Vodicica , Simple Fitness , Simple Piscina , Spa Hilton , Trio Spa , Veronica Ciucurel
Vizualizari: 69935
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Gigil sibianu forta
Acum 7 ore
Sorin Stoica
Acum 7 ore
Rădulescu
Acum 8 ore
Popa
Acum 8 ore
Dincă