După cum era de așteptat, ”reparația” fisurii apărută în noul lot de autostradă dintre Săliște și Cunța, în zona viaductului de la Aciliu, nu a avut o viață prea lungă: denivelările au apărut din nou, iar asfaltul a început să cedeze la nici 30 de zile de la așternere. Și pentru că nu era de ajuns, în dealul care precede același viaduct de la Aciliu au apărut șanțuri create de ploaie care depășesc, în unele zone, un metru adâncime.
În zona fisurii care a apărut la două săptămâni de la deschiderea circulației, nu a fost montată – deocamdată – nicio presemnalizare care să indice noile ”valuri” din asfalt. Aceste ”valuri” urmează exact cursul fisurii acoperită pe 24 aprilie, iar diferențele de nivel depășesc zece centimetri, fapt care pune la serioase încercări amortizoarele mașinilor care folosesc banda întâi.
Turnul Sfatului a transmis o solicitare Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România pe tema fisurii apărute între km 275+600 - km 275 +700 (sensul de mers Sebeș – Sibiu), dar până la redactarea acestui text, autoritățile nu au dat un răspuns. În iarna acestui an, cei de la CNADNR spuneau într-un comunicat oficial că lucrările de refacere a zonei impun închiderea totală a traficului pe aproximativ 250 de metri pe parcursul a două luni.
”Curge” pământul
Problemele de pe lotul de autostradă deschis circulației în noiembrie 2014 nu se opresc însă aici. În afara ”valurilor” care se resimt tot mai puternic în tot mai multe locuri pentru cei care rulează cu o viteză apropiată de limita legală admisă, debleul săpat în dealul ce precede viaductul de la Aciliu a început să fie brăzdat de tot mai multe șanțuri create de apa ploilor. Lungi de zeci de metri, unele din aceste făgașe au adâncimi care depășesc un metru. Pământul scurs a umplut pe alocuri șanțurile de pe marginea autostrăzii și a colmatat ”scurgerile” amenajate pe dealul care, în cursul anului trecut, a fost excavat amplu, pentru a i se reduce panta până la un raport de 1:5. Această ”îndulcire” a pantei a fost efectuată în încercarea de a opri masivele alunecări de teren.
Soluția: iarba
De câteva zile, pe malurile debleului brăzdat de șanțuri au apărut echipe de muncitori care speră să rezolve noile probleme. După ce pământul este din nou întins, muncitorii angajați de Salini Impregilo (antreprenorul general al lucrării) întind plase textile, le prind în pământ folosind niște ”urechi” din fier și plantează mai apoi iarbă. ”În două-trei săptămâni sperăm să terminăm de acoperit tot dealul. Și să se rezolve problema”, povestesc muncitorii de pe șantier.
Turnul Sfatului a adresat o întrebare celor de la CNADNR și pe această temă, dar până la publicarea materialului nu a venit niciun răspuns.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 740
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Amadeus
Acum 3 ore
Cornel Opinceanu
Acum 3 ore
Iuli
Acum 3 ore
John doe
Acum 3 ore
Logic vorbind ...