Vineri,
03.05.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Cum au ras, din nou, italienii de pe autostrada de autoritatile romane

Cum au ras, din nou, italienii de pe autostrada de autoritatile romane

Promisă încă de săptămâna trecută, descinderea șefilor Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România pe lotul 3 al autostrăzii Orăștie – Sibiu (în zona Aciliu, cu numeroase alunecări de teren) s-a terminat cum a început. Reprezentanții firmei Salini Impregilo, constructorii angajați de patru ani, nu s-au obosit să vină la întâlnire și asta în condițiile în care – după cum dezvăluie acum oficialii români – o parte din lucrările de remediere ar fi trebuit să fie în derulare. Este vorba de reabilitarea fisurii apărute între nodul rutier de la Apoldu de Jos și viaductul de la Aciliu, fisură de aproape 50 de metri și ale cărei dimensiuni cresc de la o zi la alta.
”Cu toate că se știa că astăzi (1 iulie – n.r.) voi fi aici, pe șantierul de la Aciliu, nu am reușit să mă întâlnesc cu nici un reprezentant al constructorului. Nu a venit nimeni din conducerea firmei, iar pe șantier erau doar doi, trei oameni. Dar, tocmai astăzi, constructorul ne-a trimis un program de începere a remedierii acestor defecte (fisuri), după 15 iulie. Acest lucru e o nouă amânare, lucru inacceptabil, luând în considerare nivelul mare de trafic pe acest tronson de autostradă și necesitatea asigurării siguranței circulației în această zonă”, declară directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, într-un comunicat de presă emis ulterior vizitei.
Partea interesantă este că relațiile contractuale dintre CNADNR și Salini Impregilo nu se rezumă doar la lotul de autostradă în discuție. Aceeași Salini Impregilo lucrează în prezent și la construirea lotului 2 al autostrăzii Deva – Lugoj, parte a aceleiași viitoare autostrăzi A1, care va lega Sibiul de vestul Europei. Cu toate acestea, relațiile dintre CNADNR și firma italiană par lipsite de comunicare. ”Este inadmisibil ca de la apariția fisurilor până în prezent constructorul să nu cerceteze și să nu găsească soluții pentru rezolvarea problemelor. În aceste condiții, astăzi am hotărât să remediem imediat fisura de 20 de metri, urmând ca decontul acestei lucrări să se facă din banii constructorului. În același timp le vom solicita, ca ultimatum, printr-o scrisoare oficială, un plan de măsuri concret și realist de rezolvare a tuturor problemelor apărute pe acest tronson. Consider că am dat dovadă de înțelegere până acum, dar responsabilitatea față de realizarea acestui proiect ne determină să acționăm ferm, și să nu mai îngăduim tergiversări și soluții precare. Le solicit și public celor de Salini Impregilo să își asume contractul cu responsabilitate”, mai declară Neaga.
Potrivit lui, fisurile din asfalt au apărut nu din cauza alunecărilor de teren, ci din cauza unor lucrări de proastă calitate.

Ce au mai descoperit autoritățile?

Deși tot lotul III al autostrăzii Sibiu Orăștie mustește de probleme (de la tasări are terasamentului, la lipsa spațiilor de servicii care ar fi trebuit să existe de anul trecut), autoritățile române au mai descoperit o singură altă problemă: șanțurile colectoare de pe o porțiune de câteva zeci de metri. ”Am mai constatat la terminarea viaductului, în sensul de mers spre Sibiu, că șanțurile colectoare nu au fost finalizate, apa acumulată în urma ploilor din ultimele zile putând afecta instalația electrică și sistemul ITS. CNADNR împreună cu CESTRIN au efectuat foraje, teste la fața locului, care erau în sarcina constructorului. Testele efectuate au confirmat că a fost o greșeala de execuție din partea constructorului”, mai susține Neaga.
Și pentru că tot nu a avut cu cine să discute, a mers mai departe, pe DN 76, undeva între Deva și Oradea. Nici pe șantierele de reabilitare a acestui drum nu era mare agitație, redus fiind nu numai numărul muncitorilor, ci și ai angajaților Drumurilor Naționale, care ar fi trebuit să îi supravegheze. La fel ca și în apropiere de Sibiu, directorul general Narcis Neaga a ”lansat un avertisment public”.
 

  • Lotul 3 al autostrăzii Orăștie – Sibiu ar fi trebuit finalizat din aprilie 2013. A fost dat în circulație în noiembrie 2014, fără ca lucrări importante (stabilizarea terenului, a versanților debleului de la Aciliu, a versantului din apropierea nodului de la Apoldu de Jos, spațiile de servicii etc) să fie finalizate. Constructorii italieni de la Salini Impregilo și-au asumat ca termen de finalizare a acestor lucrări suplimentare data de 15 iunie 2015. Deocamdată, autoritățile române spun că perioada contractuală a fost prelungită, dar refuză să comunice exact data rezumându-se la formularea ”în cursul anului 2015” atunci când vine vorba de noul termen contractual.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 792

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

10 comentarii

2@

Acum 8 ani

Numirea la CNADR si sustinerea ca director general de unde vine oare ?? Colaborarea veche cu todini ? poate intrarea lui gradinaru cu firmele lui pe lucrari de consolidare pe tronsoanele urmatoare ? Ia GANDITI !
Raspunde

BEN

Acum 8 ani

ITALIENII STIU CA AU DAT SPAGA SI EA TREBUIE RECUPERATA DE UNDEVA-DIN LUCRARI DE MANTUIALA ADICA DE LA NOI
Raspunde

hm

Acum 8 ani

Buboiul sta plesneasca. Va curge mult puroi.
Raspunde

ptr cnadnr

Acum 8 ani

Domnule Neaga de ce nu ati efectuat o vizita si pe DN 14 Sibiu - Medias-Sighisoara? Sa vedeti cum nu gasesti pe acest tronson nici un muncitor de la sectia Cnadnr Sura Mare. Acest drum a fost predat de strabag si este plin de balarii pe marginea drumului si santurile colectoare sunt pline de pamant, buruieni si deseuri. Nu vezi nici un muncitor sa intretina ce au construit strabag. Daca nu ii puneti la treaba , la anul drumul va arata ca acum 5 ani. Bine ca pe tronsonul sibiu vestem , angajatii cnadnr tund iarba pana dupa pomii de pe marginea drumului si pe dn 14 nu sunteti in stare sa tundeti balariile 1 m de la drum.
Raspunde

italieni de c...t

Acum 8 ani

incepe sa semene tot mai mult cu epopeea TODINI de la centura sibiului
Raspunde

sofer de tir

Acum 8 ani

bai spune cu cine te asociezi sa-ti spun cine esti ,ati auzit de santaj ,stiti aia cu spagile ,daca guiti te trag dupa mine pe la dna ,s-au nu vedeti ca nu exista zi de la dumnezeu s-a nu apara noi arestari ,astia de au condus tara in ultimi 25 de ani au practicat aia ba voi nu vedti ce bulumaci conducem ,ne prefacem ca ne dam la gioale ,ne punem mascarici de presa [gaura presei ] s-a le spele creierile tulumaci si noi pace si fratie si bogatie ,ca la fraieri le tot dam aia cu grecia ,ca tine la bbobor ,bai ce se mai aude de diferenta de 16 km din cei 33 km de centura a sibiului ,unde se ascunde toasu berceanu ,cel care a intrerupt contractu la centura sibiului [si cine plateste prejudiciu cred ca nu berceanu ,s-au si ata practica un fel de santaj ,taceti ca va am inregistrati ,ma dati la beciu domnesc ,va aduc colegi cu mine ,ca plictiseala mare ,bai in ritmu asta de dat cu subsemnatu pe la dna ,mutati parlamentu la beciu domnesc ,ba recuperati prejudiciu ,s-a vedeti cum ia -sa de vreo 3000 km de autostrada inclusiv aia costisitoare ,comarnic -brasov ,acum s-a mai gasit o abureala mediatica s-a le albiti bani praduitorilor de neam si tara republica populara ,bani din spagi nu s-au dus in buzunarele voastre s-au dus in campani electorare ,s-a ne puneti si pe noi bulumaci ca am contribuit la jafu tari [bricheta ,sepcuta ,galetuse ,sosoni,pix,ulei ,etc ]doar toate au costat bani ,fura uni si platim toti de a valma ca la multi nu se cunoaste ,ce a simtit cineva cind am platit tunu de la bancorex o nimica toata un miliard de dolari impartit la vreo 20 de miloane de bulumaci nici nu se simte
Raspunde

me

Acum 8 ani

Eu stiam ca astia de la imbecilio lucreaza si pe Sebes-Turda.
Raspunde

@Sofer de tir aka nătângu\'

Acum 8 ani

Troll oligofren, iar ai scăpat mâncarea din gură pe tastatură. Chiar la toate te pricepi, impostor agramat?!?! Lipsește-ne de elucubrații! Lipsește-ne și de prezența ta virtuală!!! Este groaznic de deranjantă!!!
Raspunde

vasiladi

Acum 8 ani

italieni care nici nu stiu sa scrie si sa citeasca romani din italia nu mai platiti impozite acolo,cereti toate drepturile unui cetatean europoean,nui mai stergeti la fund pe batrinii lor,ca astia fura banii orcarui guvern roman cai ponta,sau in locde ponta puneti orice alt nume
Raspunde

ss

Acum 8 ani

rahatii aia de la CNADNR stiu sa si faca ceva efectiv ?vreo actiune in instanta , impotriva gunoaielor de la Imbecilio.....sau se rezuma la discursuri de rahat , pt care sunt platiti din banii publici ?????mergeti acasa lichele politice si lasati specialisti
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus